ANI: 7 aleși locali, în incompatibilitate și conflict de interese

ANI: 7 aleși locali, în incompatibilitate și conflict de interese

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților și existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul a șapte aleși locali, respectiv doi primari, un viceprimar și patru consilieri locali.

Potrivit unui comunicat al ANI transmis miercuri AGERPRES, Gheorghe Staiu — primar al comunei Șușani, județul Vâlcea — s-a aflat în conflict de interese după ce a încheiat, la data de 30 octombrie 2012, un contract privind concesionarea suprafeței de 112 mp aparținând domeniului privat al comunei Șușani către firma SC Staiu Damir SNC, unde primarul și soția sa dețineau funcția de administrator.

Alexandru Marin — primarul comunei Siliștea, județul Teleorman, fost viceprimar al acestei comune — s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 — 11 aprilie 2012, întrucât a exercitat simultan funcțiile de viceprimar și administrator al societăților comerciale San Prosper SRL (până la data de 15 decembrie 2011) și San Impex SRL.

Marian Țepeș — viceprimar al comunei Vasilați, județul Călărași — se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 7 aprilie 2011, întrucât exercită, simultan cu funcția de viceprimar, și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale "Constantin Brâncoveanu" Vasilați.

Florin Ioan Costeniuc, consilier local în orașul Cavnic, județul Maramureș, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 1 iulie 2012 — 5 ianuarie 2015, întrucât a exercitat, simultan cu funcția de consilier local, și funcția de consilier personal în cadrul cabinetului primarului orașului Cavnic.

Mihai Costea, consilier local în municipiul Calafat, județul Dolj, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 22 iunie 2012, întrucât exercită simultan funcțiile de consilier local și consilier în cadrul cabinetului primarului municipiului Calafat, încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Viorel Constantin, consilier local al comunei Borlești, județul Neamț, a fost declarat în incompatibilitate, deoarece, în perioada exercitării mandatelor de consilier local, SC Constantin Librar Prest SRL (unde el și soția dețin calitatea de asociat, aceasta din urmă fiind și administrator) a emis facturi fiscale în cuantum de 21.478 lei către Primăria comunei Borlești (acte justificative pentru vânzarea/ cumpărarea de produse și/ sau servicii, respectiv înscrisuri sub semnătură privată, prin care se constată executarea unor operațiuni comerciale), obiectul tranzacției fiind furnizarea de produse alimentare și non-alimentare.

Curiac Nedelcu, consilier local în comuna Carașova, județul Caraș-Severin, s-a aflat în conflict de interese, după ce, la data de 23 mai 2014, a participat la deliberarea și adoptarea hotărârii Consiliului Local Carașova privind repartizarea suprafețelor de teren aflate în administrarea comunei și, ulterior, în data de 28 mai 2014, a încheiat cu Primăria Carașova un contract de închiriere pentru o suprafață de pajiște aflată în domeniul privat al comunei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”