ANI: 30 de foști sau actuali aleși locali, în incompatibilitate sau conflict de interese

ANI: 30 de foști sau actuali aleși locali, în incompatibilitate sau conflict de interese

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese în cazul a 30 de foști sau actuali aleși locali. Aceștia sunt 11 primari, nouă viceprimari, un fost viceprimar, șapte consilieri locali și doi foști consilieri locali, informează ANI într-un comunicat remis luni AGERPRES.

Printre aleșii locali găsiți în incompatibilitate se numără vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan, primarul comunei Mușătești (Argeș), Mircea Păuna, primarul comunei Morărești (Argeș), Gheorghe Purcaru, viceprimarul comunei Rucăr (Argeș), Vasile Popa-Nica, primarul orașului Însurăței (Brăila), Ionel Gheorghe, primarul comunei Drăgotești (Dolj), Dumitru Dincă, primarul din Reghin (Mureș), Maria Precup ș.a.

Potrivit ANI, consilierul local în municipiul Arad Simona Geanina Pistru Popa, în perioada exercitării mandatului, SC Auto Tehnic SRL, în cadrul căreia aceasta deține calitatea de asociat unic, a încheiat contracte de prestări servicii și furnizare de produse, în valoare totală de 59.859 lei (la care se adaugă TVA de 14.990 euro) cu S.C. Compania de Transport Public SA Arad și SC Centrala Electrică de Termoficare Hidrocarburi SA.

De asemenea, în cazul consilierului local al comunei Budila (Brașov), Gheorghe Claudiu Mușat, s-a constatat incompatibilitatea, deoarece, în perioada exercitării mandatului, C&L Building SRL (societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată a deținut calitatea de asociat unic și funcția de administrator unic) a încheiat contracte comerciale de furnizare produse cu primăria comunei Budila, în valoare totală de 43.802 lei (achiziții directe de bunuri efectuate de primărie, în baza a cinci facturi).

Primarul comunei Frătăuții Vechi (Suceava), Ionesi Artimon Vasile, a fost găsit în conflict de interese administrativ deoarece, în perioada exercitării mandatului de primar, a semnat ordinele de plată în baza cărora primăria a achiziționat în mod direct produse în valoare de 35.414 lei de la SC Bună Dimineața Impex SRL, societate comercială în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator.

"Viorica Drimenț, fost consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Variaș (Timiș), s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de consilier local, întrucât primăria comunei Variaș a încheiat, în perioada 2013-2014, trei contracte în valoare totală de 42.980 lei cu SC ATP Forest Company SRL (societate comercială în cadrul căreia soțul persoanei evaluate deține funcția de administrator și calitatea de asociat), încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003", se arată în comunicat.

ANI mai susține că un alt consilier local, Dorin Spoială, din Bosanci (Suceava), se află în conflict de interese administrativ după ce a participat la ședința Consiliului Local Bosanci din data de 29 aprilie 2013, deliberând și votând pentru aprobarea hotărârii privind concesionarea prin licitație publică a pășunii comunale ce se află în proprietatea privată a comunei Bosanci, către organizațiile și asociațiile crescătorilor de animale din comuna Bosanci.

Prin aceeași hotărâre, Dorin Spoială a fost desemnat membru în Comisia pentru organizarea și desfășurarea licitației publice privind concesionarea suprafeței de 574,90 ha pășune comunală.

"În urma licitației organizate, primăria comunei Bosanci a încheiat, la data de 15 mai 2013, un contract de concesiune privind concesionarea suprafeței de 49,62 ha de pășune aparținând domeniului privat al comunei cu Asociația Crescătorilor de Bovine Bosanci (asociație în cadrul căreia Dorin Spoială deține calitatea de membru fondator și membru în cadrul Consiliului Director, începând cu data de 22 februarie 2013)", precizează ANI.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!