ANI: 16 aleşi locali, în stare de incompatibilitate sau conflict de interese

ANI: 16 aleşi locali, în stare de incompatibilitate sau conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 16 aleşi locali.

Potrivit unui comunicat al ANI transmis marţi AGERPRES, printre persoanele depistate în stare de incompatibilitate se află Alexandru Ştefan Deaconu, fost consilier local în cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti. El s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât, în perioada deţinerii funcţiei de membru în Consiliul de administraţie al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, a exercitat simultan şi funcţia de secretar coordonator al filialei ALDE Sector 1, încălcând prevederile legale.

De asemenea, Dorel Tomuş, fost consilier judeţean în Alba, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 9 iulie 2018 - 28 martie 2019, întrucât a deţinut şi exercitat simultan cu funcţia de consilier judeţean în cadrul CJ Alba şi funcţia de director general/director general adjunct în cadrul unei societăţi comerciale, unde acţionar unic este Ministerul Economiei, realizând venituri de natură salarială de la ambele entităţi.

Un alt caz depistat de ANI este cel al unui consilier local din municipiul Caransebeş, Cristian Eugen Dragomir, care s-a aflat în conflict de interese, deoarece a participat la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri a Consiliului local, din data de 29 aprilie 2021, privind darea în folosinţă gratuită a unui teren în suprafaţă de 13.522 mp, proprietatea municipalităţii, către un club sportiv, unde el deţine o funcţie contractuală.

În conflict de interese a fost declarat şi Ion Cârpian, şef la Ocolul Silvic Moldova Nouă şi fost consilier local în oraşul Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin. În perioada exercitării mandatului de consilier local, deşi avea un interes personal, Ion Cârpian a participat la adoptarea a două hotărâri de Consiliu local, din data de 23 mai 2019 şi 18 mai 2020, ce priveau activitatea Ocolului Silvic Moldova Nouă, el deţinând în acea perioadă funcţia de şef district, respectiv şef ocol.

Alţi aleşi locali găsiţi de ANI în stare de incompatibilitate sau conflict de interese: Petre Pavel, fost primar al comunei Ciocăneşti (judeţul Călăraşi); Costică Cernica, viceprimar al comunei Milcovul (Vrancea); Daniel Mihai Ionuţ, fost viceprimar al oraşului Amara (Ialomiţa); Constantin Turculeanu, consilier local în comuna Bârca (Dolj); Cornelia Alexandra Boldiş, consilier local în comuna Rodna (Bistriţa-Năsăud); Iulian Balaşei, consilier local în comuna Frumuşica (Botoşani); Nicolae Farcaş, consilier local în comuna Hodac (Mureş), Vasile Toader, consilier local în comuna Cocora (Ialomiţa); Petru Drugan şi Samoilă Necula, consilieri locali în comuna Hălchiu (Braşov); Maria Marinela Glodeanu, fost consilier local în comuna Şirineasa (Vâlcea); Mihai Cristinel Martin, fost consilier local în municipiul Tecuci (Galaţi). AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...