Anglia – Olanda, dramatic la Euro 2024: finala de la Berlin aduce o premieră istorică
Cine a ajuns mai târziu în fața televizorului la cele două semifinale de la Euro 2024 a avut ce regreta! Pentru că atât Spania – Franța, cât și Olanda – Anglia au început exploziv. La Munchen, marți seara, toate cele trei goluri s-au dat în primele 25 de minute. Iar miercuri, la Dortmund, am avut două reușite în 18 minute.
Harry Kane. FOTO: Facebook
Deși s-a spus că Olanda – Anglia va fi o partidă închisă, cu puține goluri, prima repriză a demontat complet această estimare. Pentru că s-a jucat un fotbal spectaculos și, pe lângă cele două goluri, fiecare echipă a avut și o bară. Olandezii au lovit primii, după „bijuteria“ lui Xavi Simons din minutul 7. Mijlocașul ofensiv de 21 de ani a câștigat mingea după un duel în care s-a luptat admirabil, iar apoi a continuat această fază cu un șut fabulos. Care l-a învins pe Jordan Pickford.
Replica Angliei a venit peste 11 minute. Cu ajutorul arbitrajului video (VAR). Denzel Dumfries, care a avut câteva intervenții la limita regulamentului și în meciul cu România (3-0), l-a faultat în careu pe Harry Kane. Centralul Felix Zwayer n-a văzut infracțiunea, cu talpa, însă a fost chemat să revadă faza pe margine. După care a arătat spre punctul cu var. Harry Kane a transformat, deși Bart Verbruggen a ghicit colțul.
De aici până la finalul reprizei, Dumfries a lovit transversala pentru Olanda, iar Foden a lovit bara după un șut fantastic. La pauză, Olanda – Anglia a fost egal, 1-1.
Eroul din minutul 90
La reluare, meciul s-a liniștit. Cele două naționale au oferit un fotbal cursiv, plăcut ochiului, însă marile ocazii au lipsit. A fost, ce-i drept, golul lui Saka din minutul 80, anulat însă pentru un ofsaid semnalizat corect.
Când toată lumea se pregătea de cele două reprize adiționale, a venit golul lui Oliver Watkins, de nicăieri aproape! La nouă minute după intrarea sa pe teren, atacantul lui Aston Villa a primit o minge în careu, s-a întors cu fața la poartă și l-a executat pe Verbruggen cu un șut la colțul lung (90).
Premieră istorică
S-a terminat 2-1 pentru Anglia, care va merge la finala de la Berlin, duminică (ora 22.00, Pro TV, platforma VOYO), unde va întâlni Spania.
Va fi a doua finală succesivă pentru Anglia, după cea pierdută în 2021, acasă, în fața Italiei. De asemenea, într-o premieră istorică, naționala Albionului va disputa ultimul act al unui turneu major în deplasare. Dincolo de finala Europeanului de acum trei ani, disputată pe Wembley din Londra, triumful Angliei la Mondialul din 1966 s-a produs tot pe teren propriu, după o ediție în care englezii au găzduit competiția.
Euro 2024, ultimele meciuri
Semifinale
Spania – Franța 2-1
Anglia – Olanda 2-1
Finala, duminică, ora 22.00
Spania – Anglia
Sursa: adevarul.ro