Angela Merkel își menține vizita în Brazilia, în pofida protestelor masive împotriva președintei Dilma Rousseff

Angela Merkel își menține vizita în Brazilia, în pofida protestelor masive împotriva președintei Dilma Rousseff

Guvernul de la Berlin a susținut luni importanța vizitei pe care cancelarul Angela Merkel o va efectua pe 19 și 20 august în Brazilia, unde sute de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a cere demisia președintei Dilma Rousseff, suspectată, împreună cu membri ai echipei sale, de fapte de corupție.

Potrivit agenției EFE, atunci când a fost întrebat despre oportunitatea unei asemenea reuniuni la nivel înalt în condițiile actualelor evenimente din Brazilia, purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, a răspuns că 'problemele interne' nu joacă niciun rol în deciziile privind vizitele externe efectuate de cancelarul Merkel.

Ea va fi însoțită de șase miniștri, printre care se numără și șeful diplomației, Frank-Walter Steinmeier. Potrivit lui Seibert, această componență a delegației dovedește că cele două țări au relații strânse ori că doresc să construiască astfel de relații. El a adăugat că o mare parte din punctele de pe agenda convorbirilor transced momentul politic actual și privesc domenii în care ambele țări doresc să-și consolideze cooperarea pe termen lung, cum ar fi știința, tehnologia și mediul înconjurător. La rândul său, purtătorul de cuvânt al MAE german a afirmat că aceste 'consultări' interguvernamentale sunt 'expresia simbolică' a nivelului relațiilor bilaterale între Germania și Brazilia.

De altfel, executivul german a avut sau are în vedere reuniuni în formate asemănătoare și cu alte țări cu care dorește să mențină o relație specială, printre care se numără parteneri din UE, precum Franța, Spania, Italia, Olanda și Polonia, sau din afara blocului comunitar, respectiv SUA, Rusia, China, Israel și India.

Dar în Brazilia aproape 900.000 de persoane — două milioane conform organizatorilor—, nemulțumite de corupție și de situația economică dificilă a țării, au ieșit duminică în stradă pentru a cere demisia președintei Dilma Rousseff, aceste proteste fiind continuarea altor manifestații masive din zilele precedente și din ultimele luni.

Deși a obținut anul trecut, la alegerile din octombrie, un nou mandat prezidențial, popularitatea Dilmei Rousseff a scăzut semnificativ în ultimele luni, după izbucnirea unui scandal de corupție care a implicat gigantul petrolier de stat Petrobras și care a dus la arestarea câtorva foști oficiali din formațiunea sa politică, Partidul Muncitorilor.

Numeroși politicieni sunt suspectați că au beneficiat financiar de pe urma acestei afaceri legate de contracte în domeniul construcțiilor. Dilma Rousseff a negat orice implicare, dar este amenințată în prezent de posibila inițiere a două proceduri judiciare împotriva ei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor