Angela Merkel așteaptă cu interes discuțiile cu Donald Trump (purtător de cuvânt)

Angela Merkel așteaptă cu interes discuțiile cu Donald Trump (purtător de cuvânt)

Cancelarul german Angela Merkel așteaptă cu interes schimbul de opinii pe care îl va avea cu președintele american Donald Trump pe numeroase teme, în cadrul întâlnirii bilaterale programate marți la Washington, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al cancelarului, Steffen Siebert, potrivit Reuters.

Siebert a anunțat că întâlnirea dintre Merkel și Trump va dura între două ore și două ore și jumătate. Cei doi vor continua apoi discuțiile la un dejun de lucru care va avea loc după întrevedere.

"Cancelarul așteaptă cu interes ocazia de a avea un schimb de opinii detaliat cu președintele american. Germania și SUA sunt țări partenere, iar lista intereselor comune este amplă", a spus purtătorul de cuvânt.

Oficialul a mai afirmat că, în opinia Guvernului german, protecționismul nu este o strategie care să ducă la creștere economică globală.

"Credem în continuare că schimburile economice libere sunt în avantajul tuturor celor implicați. Nu credem într-o ordine economică globală bazată pe protecționism", a apreciat purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?