Angela Merkel a refuzat să poarte văl la întâlnirea cu regele Salman al Arabiei Saudite

Angela Merkel a refuzat să poarte văl la întâlnirea cu regele Salman al Arabiei Saudite

Cancelarul german Angela Merkel a refuzat să respecte codul vestimentar foarte strict pentru femei din Arabia Saudită în timpul întrevederii de duminică avute cu regele Salman bin Abdulaziz Al Saud, relatează luni cotidianul britanic The Independent în ediția sa electronică.

Regulile din Arabia Saudită cer ca femeile să își acopere părul în locurile publice, însă Angela Merkel, în vizita sa în orașul Jeddah din vestul țării, s-a înscris într-o serie de femei politician din Occident care au decis să nu poarte nimic pe cap în Arabia Saudită. Înaintea sa, au mai respins protocolul personalități precum Theresa May, Hillary Clinton sau Michelle Obama.

Săptămâna trecută, parlamentul german a adoptat un proiect de lege care le interzice femeilor din unele sectoare publice să poarte burqa. Angela Merkel a spus de altfel că vălul integral "ar trebuie interzis, acolo unde este legal posibil".

În legătură cu vizita la Jeddah, cancelarul german a afirmat că a discutat cu liderii saudiți chestiuni legate de drepturile omului, cum ar fi sistemul pedepsei capitale din Arabia Saudită și rolul acestei țări în războiul civil din Yemen, care a dus la strămutarea a două milioane de persoane, conform ONU.

În afara întrevederilor cu liderii saudiți, Angela Merkel s-a întâlnit de asemenea și cu femei de afaceri saudite.

"Am senzația că țara este într-o etapă de schimbare și că acum sunt posibile mai multe lucruri decât în urmă cu câțiva ani, însă mai este mult până se va putea obține ceea ce noi am înțelege prin egalitate", a declarat ea.

Arabia Saudită este unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Germaniei din Orientul Mijlociu, iar directori ai marilor companii germane au făcut parte din delegația care s-a deplasat în Arabia Saudită.

Deutsche Welle a relatat că exporturile Germaniei către Arabia Saudită au fost de peste jumătate de miliard de euro numai în 2016.

Comerțul de arme între Germania și Arabia Saudită a fost criticat însă de activiști, politicieni de opoziție și lideri religioși, din cauza rolului Riadului în Yemen.

Germania oferă de asemenea programe de instruire pentru poliția, forțele de securitate și agenții de frontieră saudiți.

Agenția oficială de presă saudită a relatat că cele două țări au semnat mai multe memorandumuri pentru consolidarea cooperării în domenii precum tehnologia, energia, mediul de afaceri și securitatea.

Luni, Angela Merkel a ajuns la Abu Dhabi, pentru o vizită de o zi în Emiratele Arabe Unite, în cadrul căreia ar urma să discute cu prințul moștenitor Mohammed bin Zayed Al-Nahyan despre chestiuni precum schimbările climatice și sporirea drepturilor pentru femei, teme cheie de pe agenda Summitului G20 care va avea loc la 7-8 iulie la Hamburg, dar și despre conflicte regionale cum ar fi cele din Siria, Libia și Yemen, potrivit DPA.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!