Angajații din sectorul de mediu intenționează să intre în grevă generală începând de luni, 18 aprilie

Angajații din sectorul de mediu intenționează să intre în grevă generală începând de luni, 18 aprilie

Angajații din sectorul de mediu din România intenționează să intre în grevă generală începând de luni, 18 aprilie, nemulțumiți de discuțiile purtate miercuri cu ministrul Mediului referitoare la nivelul salarial din acest domeniu.

'După ce ne vom consulta la nivel de organizație, vom decide care sunt pașii de urmat. Suntem hotărâți să intrăm în grevă generală începând de luni, 18 aprilie. Vom protesta la Guvern pentru că doamna ministru a aruncat vina pentru problemele salariale în curtea Executivului. Majoritatea angajaților din sectorul de mediu sunt membri de sindicat afiliați la CNS Cartel Alfa', a declarat Ion Daniel, președintele Federației Naționale de Mediu 'Ecologistul', organizație membră CNS Cartel Alfa.

La rândul său, Valentin Neagoe, comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, a arătat că ministrul Mediului a promis constituirea unui grup de lucru care să analizeze nemulțumirile sindicaliștilor din sector.

Am mers la discuții cu doamna ministru. Dumneai ne-a promis formarea unui grup de lucru care să analizeze nemulțumirile noastre și să găsească soluții pentru rezolvarea acestora. Sincer, ne-am săturat de grupuri de lucru. Ne vom consulta la nivel organizațional și vom decide ce vom face de acum încolo', a subliniat Valentin Neagoe, la finalul întâlnirii de miercuri cu ministrul de resort.

Peste 100 de angajați din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Garda Națională de Mediu (GNM) și Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) au protestat, miercuri după-amiază, în fața sediului ministerului de resort solicitând salarii mai mari și demisia ministrului Mediului.

'Îi înțeleg foarte bine (pe protestatari, n.r.), este o problemă reală pe care am observat-o când am preluat mandatul la Ministerul Mediului. Salariile din Ministerul Mediului sunt extrem de mici și, din acest motiv, ne pleacă și specialiștii. Îi înțeleg pe oameni și le înțeleg frustrarea, însă după cum știți lucrăm la nivelul Guvernului pentru a echilibra această situație. A fost recomandare a jandarmilor de a ocoli protestatarii. Le-am comunicat că vreau să mă întâlnesc cu dânșii. O să am o scurtă discuție cu o delegație a lor. Reglementarea situației financiare a salariilor nu se poate face la nivelul Ministerului Mediului. Nu am ratat nicio ocazie de a aduce în discuție problema aceasta colegilor din Guvern. Această Ordonanță de urgență încearcă să echilibreze situația. Proiectul de ordonanță este în lucru. Această ordonanță pe care o adoptăm la nivel de Guvern încearcă să reglementeze o parte dintre discrepanțele salariale. Sunt foarte multe detalii tehnice. Acest proiect, cel puțin în primul draft, prevede creșteri salariale de până la 45%. O să am discuții cu cei de la Resurse Umane să vedem ce soluții se pot găsi. Soluțiile se găsesc în plafonul pe care îl avem. Am analizat mai multe variante, iar una este cea prin proiectul de Ordonanță, iar alta este de nivel intern, despre care nu vă pot spune încă. Le cunosc situația, este o situație delicată', a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, într-o conferință de presă.

Funcționarii din instituțiile de mediu au scandat împotriva Guvernului și conducerii Ministerului Mediului, afișând pancarte pe care erau notate mesaje precum 'Vrem salarii decente' sau 'Nu vrem să cerșim'. De asemenea, protestatarii au scandat 'Rușine Guvernului', 'Rușine Ministerului Mediului' și 'Demisia'.

Conform mai multor protestatari, angajați în instituțiile de profil, cuantumul salariilor pe care îl primesc pornește de la 900 de lei brut/lună și ajunge la maximum 2.000 de lei brut/lună pentru un director de departament, lucru pe care aceștia îl consideră 'inadmisibil și rușinos'.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…