Angajaţii Dacia intră de joi în şomaj tehnic, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului (lider de sindicat)
Conducerea şi angajaţii uzinei Dacia au decis încetarea de joi a activităţii celor 14.000 de lucrători din fabrică, pentru protejarea sănătăţii angajaţilor, a declarat, miercuri, vicepreşedintele Sindicatului Automobile Dacia, Ion Iordache, la Digi 24.
"În cursul acestei dimineţi, s-a luat hotărârea comună ca Dacia să-şi înceteze activitatea începând de mâine dimineaţă de la ora 7:00, până pe data de 5 aprilie. La Dacia lucrează 14.000 de salariaţi. Era o măsură necesară şi este în continuare o măsură necesară pentru protejarea sănătăţii celor 14.000 de salariaţi. Peste 13.500 de oameni vor fi în şomaj tehnic, şomajul tehnic va fi plătit conform contractului colectiv de muncă, 85%. E o situaţie foarte critică, peste care sper să trecem cu bine", a declarat liderul de sindicat de la Automobile Dacia.
Acesta a apreciat că mai importantă decât afectarea producţiei este sănătatea angajaţilor.
"Producţia va fi afectată cumplit, toţi salariaţii sunt conştienţi de acest lucru, dar mai de preţ este sănătatea lor. În perioada aceasta se vor face deratizări, se vor pregăti condiţii cât mai bune pentru primirea salariaţilor, pentru a preveni răspândirea acestui virus. Suntem în discuţii permanente, noi o să rămânem pe metereze. Este un moment foarte grav. Am avut discuţii în cursul zilei de ieri (cu Guvernul - n. r.), s-a solicitat ca statul să asiste în mod practic întreprinderile din mediul privat. Eu sunt convins că vom primi ajutoare de la stat, pentru că, altfel, salariaţii din foarte multe întreprinderi din jurul nostru îşi vor pierde locurile de muncă", a adăugat Ion Iordache. AGERPRES