Angajat al Teatrului Nottara diagnosticat cu COVID-19; are simptome uşoare şi se tratează la domiciliu
Un angajat al Teatrului Nottara a fost diagnosticat cu COVID-19, are simptome uşoare şi se tratează la domiciliu, informează un comunicat al instituţiei de cultură transmis, miercuri, AGERPRES.
"A fost sunat DSP-ul şi, după mai multe încercări, a răspuns! Ni s-au (recoman)dat paşii de urmat în această situaţie. Ne străduim să-i respectăm cu atenţie şi consecvenţă. Sunt, cu atât mai uşor de urmat, pentru că, oricum, teatrele bucureştene au fost închise încă de aseară. Am hotărât să transmitem acest comunicat, pentru că nu avem nimic de ascuns. Este primul caz depistat în Nottara şi sper, din tot sufletul, ca totul să se petreacă în linişte şi fără panică, iar colegei noastre îi urez însănătoşire grabnică. Nu avem un bilanţ al cazurilor de COVID-19 din teatrele româneşti", se arată în comunicatul transmis de managerul Teatrului Nottara, Marinela Ţepuş.
Ea a adăugat că, fără a şti de acest caz, marţi seara a făcut unele declaraţii cu privire la închiderea intempestivă a teatrelor bucureştene.
"Mai devreme, fără a şti de îmbolnăvirea colegei noastre, am făcut declaraţii cu privire la închiderea intempestivă a teatrelor bucureştene. Nu retractez nimic. Consider, în continuare, că închiderea unei sfere de activitate trebuie făcută în funcţie de specificul profesiilor din acel domeniu. Este dezolant faptul că, azi, îi anunţăm pe spectatori să nu mai vină, diseară, la reprezentaţie şi că nici măcar nu le putem spune când se vor reprograma din nou spectacole. Ştiu, foarte multă lume ne va arăta cu degetul spunând: iată cât de periculoase sunt teatrele!!! Răspunsul meu este acela că teatrul NU este mai periculos decât alte domenii care încă funcţionează şi că acest virus putea/poate fi contactat oriunde: la metrou, în magazin, în piaţă, la şcoală, la terasă, în parc. Viaţa noastră însă trebuie să continue. Cu demnitate! Cu respect!", spune Marinela Ţepuş. AGERPRES