Andrei Alexandru: Tăriceanu nu participă la consultările de la Cotroceni ca urmare a unor angajamente anterioare

Andrei Alexandru: Tăriceanu nu participă la consultările de la Cotroceni ca urmare a unor angajamente anterioare

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, copreședinte ALDE, nu va participa la consultările de la Cotroceni pe tema Brexit, ca urmare a unor angajamente luate anterior, a anunțat luni Andrei Alexandru, purtătorul de cuvânt al șefului Camerei Superioare.

"Ca urmare a unor angajamente anterioare, dl Tăriceanu nu participă la consultările de la Cotroceni privind o serie de probleme din Uniunea Europeana și implicațiile lor asupra României. De altfel, în cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele României purtate joi, la inițiativa dlui Tăriceanu, a rezultat că întâlnirile organizate de Administrația Prezidențială pe această temă vor continua, existând dorința din partea ambilor de a contribui la definirea unor soluții care să țină seamă de interesele României, ale cetățenilor români care se află în Marea Britanie, cât și de necesitatea unor acțiuni și măsuri solidare ale membrilor UE", a precizat Andrei Alexandru.

Președintele Senatului nu a onorat nici pe 24 iunie invitația șefului statului pentru consultări pe tema rezultatelor referendumului din Marea Britanie pentru că nu avea pregătită o analiză a impactului acestei decizii a britanicilor.

Cea de-a doua rundă de consultări între președintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloș, guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, și liderii partidelor parlamentare, pe tema situației create în urma referendumului din Regatul Unit al Marii Britanii, are loc luni, de la ora 17,00, la Palatul Cotroceni.

Pe 30 iunie, Administrația Prezidențială anunța că președintele Klaus Iohannis îi invită pe premier, guvernatorul BNR și liderii partidelor la o nouă rundă de consultări, prilej cu care dorește să îi informeze cu privire la concluziile Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, pe 28 și 29 iunie.

AGERPRES/(A, AS — autor: Livia Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare . Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro .

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro .


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…