Vedeta Pro TV, care împlinește astăzi 50 de ani, spune că traiectoria sa a fost un cumul de întâmplări, intervenție divină și muncă și mărturisește că așteaptă ca viața să o surprindă în continuare.

Când nu plănuiești nimic, totul iese bine, este crezul Andreei Esca. Se consideră un „militar organizat și muncitor“, care a avut șansa să fie pus în locul potrivit de o forță divină, iar de aici până la „Bună seara România! Bună seara București!“ a fost doar un pas. Deși crede oricine poate fi înlocuit, este conștientă că devii indispensabil „dacă te iubești cu cineva atâția ani“. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Adevărul“, Andreea Esca a făcut un bilanț la 50 de ani.

Adevărul: Andreea, azi împlinești 50 de ani? E un prag psihologic? Te simți diferit?

Andreea Esca: Mi se pare că e altfel decât până acum. La 40 de ani n-am avut chestia asta, acum o resimt cumva. Mi se pare o cifră mare, dar cred că trebuie să privim părțile bune la orice vârstă și faptul că fiecare an îți aduce niște lucruri extraordinare, pe care nu vrei să le pierzi. La 30 de ani am trăit lucruri extraordinare, la 40 de ani la fel. Sunt convinsă că vor veni unele la fel de interesante și la 50. Cred că ăsta e singurul fel în care poți să mergi mai departe cu bucurie. Pentru orice om este o cifră importantă și mai ales pentru niște oameni ca noi, care au trecut prin foarte multe, care au acumulat multă experiență. Te gândești ce ar putea să mai vină care să ți se pare interesant. De fapt, despre asta este vorba. Mi-aș dori să apară lucruri în viața mea care să-mi solicite cu-adevărat interesul, să mă surprindă, pentru că asta cred că te ține în viață.

Și ce te-ar mai putea surprinde pe tine?

Păi, vezi, exact asta e întrebarea. De asta spun că această vârstă e un prag: pentru că mă întreb și eu ce ar putea să mă mai surprindă. Dar sunt convinsă că va fi ceva la care nu m-aș fi gândit vreodată. Știi cum e, când ai 20 de ani te gândești: la 30 de ani e ca și moartă și după aia vezi ce frumos a fost, ce lucruri extraordinare ai făcut. Apoi, la 40, zici: gata! Și iar vin tot felul de minuni. Deci sunt încrezătoare în soartă (râde).

Când ai devenit majoră, la 18 ani, îți imaginai vârsta de 50 de ani?

Absolut deloc. Eu am fost educată foarte realist și nu-mi imaginam, nici nu mă gândeam. Eu oricum nu mă gândesc la anul viitor, în general, iar la 18 ani cu atât mai puțin. Când am împlinit 18 ani nici nu știam că o să fac jurnalism, ca să-ți dai seama cam cât de departe de adevăr eram.

Cum sărbătorești? Îți doresti să primești ceva anume?

Voi sărbători împreună cu familia și cu prietenii. Și îmi doresc exact ce spuneam mai devreme. Îmi doresc ca anii următori să reușească să mă surprindă chiar și pe mine.

Privind din afară, când te vedem la la Știri, totul pare calculat cu o precizie nemțească. Și totuși, ai mărturisit că toată viața ta a fost o întâmplare...

Da, toată viața mea a fost o întâmplare, dar atunci când mă apuc de ceva sunt foarte organizată. Îmi plac lucrurile organizate întâmplător (râde).

Ești unde ți-ai dorit?

Asta e surpriza vieții: dacă nu-ți programezi, nu știi ce vrei să faci, tot timpul e o bucurie. Nu pot să spun că sunt unde mi-am dorit, că nu mi-am propus să fiu aici. Dar faptul că am ajuns aici a fost o foarte mare bucurie. Chiar cred că e cineva care mă iubește și care știe exact ce trebuie, când, cum și le organizează pe toate. Eu trebuie doar să fiu atentă. Eu sunt un militar, sunt un om extrem de organizat, de muncitor, dar trebuie să fiu pusă în locul în care trebuie.

E ceva ce nu ai face niciodată?

Nu am făcut și voi face lucruri în care nu cred, chiar dacă mi-ar aduce extra faimă, extra bani, extra orice. Nu mă interesează. Și așa am fost întotdeauna. Oamenii pot spune: „A, da, acum îți dă mâna să vorbești așa, că ai de toate!“. N-are nicio legătură. Cred că de aia mi-a dat Dumnezeu tot ce am, pentru că am fost așa de la început. Adică n-aș fi făcut niciodată ceva care nu mi-ar fi plăcut doar așa, de dragul unora. Sigur, nu facem numai lucruri care ne plac extraordinar, dar ideea e să nu facem unele cu care nu suntem de acord.

Ai 28 de ani la Pro TV și 30 de ani de jurnalism. Care a fost cel mai intens moment din carieră?

Șii, chiar acum cîteva zile m-am uitat în cartea de muncă și mi-am dat seama că am un an pierdut, când m-am angajat la Soti. Pe vremea aceaa, când te angajau, nu-ți făceau imediat carte de muncă și nici nu-ți dădeau salariu. Cam jumătate de an erai în probă, te duceai, nu luai nici bani, nu aveai nici carte de muncă. M-am angajat în ianuarie 1992 și mi-au făcut carte de muncă un an mai târziu, în ianuarie 1993. Revenind la întrebare... Au fost mai multe evenimente importante pe care le-am acoperit cu echipa Știrilor, la Madrid, când România urmă să fie primită în NATO, la Bruxelles, când am aderat la Uniunea Europeană. Au fost personalități pe care le-am intervievat, Madeleine Albright, Al Gore, Richard Branson. Și cred că cel mai mult mi-a plăcut să fiu într-o companie plăcută. Cred că e foarte important să lucrezi într-un loc unde să ai colegi care să-ți fie și prieteni, cu care să te distrezi, cu care poți să vorbești și despre lucruri personale...

Până când te vezi făcând știri?

Până când o să am în continuare satisfacția acestui job. Sigur, depinde și de cum arăți, pentru că, până la urmă, e televiziune și cred că trebuie să ai un aspect civilizat. Nu trebuie neapărat să ai 20 sau 30 de ani, dar cred că trebuie să fii într-un fel anume. Și asta nu ține numai de cât de multe te îngrijești, tot de la Dumnezeu e, până la urmă. Deci voi fi la Știri cât timp o să îmi facă plăcere și o să le facă și altora plăcere să mă urmărească.

După 30 de ani de știri, cum vezi România și lumea întreagă?

Cred că suntem într-o criză îngrozitoare. Și să aștept să treacă, aștept să apară niște știri mult mai bune. Cred că toată omenirea este într-o criză din toate punctele de vedere. Poate că este un un moment prin care trebuie să trecem ca să se reechilibreze lucrurile. Sau poate, pur și simplu, o să ia o altă turnură, o să fie o altă lume, ceva complet diferit, pentru care nu ne nu suntem pregătiți, dar așa simt în momentul acesta, că suntem într-o criză.

Cel mai greu moment?

Am un fel de „scut“ cu care m-am născut și nu sunt atentă la lucrurile negative. Sunt atentă întotdeauna la ce a fost bine, ce mi-a plăcut, ce o să fie frumos, cum aș putea să repar, cum aș putea să ajut... Sigur că dacă aș sta să mă gândesc oră, o să găsesc niște lucruri rele, dar, de felul meu, nu văd partea goală a paharului. Niciodată nu văd partea rea dintr-un om. Sunt oameni care mi-au făcut diverse lucruri foarte rele, iar eu uit complet, chiar uit. Adică în așa fel funcționează mintea mea încât mă întâlnesc cu cineva și încep să vorbesc, apoi altcineva îmi spune: „De ce vorbești cu persona aceasta, nu-ți duce aminte ce a făcut?“. Nu, chiar nu-mi aduc aminte. E un sistem de autoapărare care m-a făcut să pot să rezist atâta vreme. Și mai e ceva: cu vârsta, am devenit mult mai tolerantă, pentru că am trecut prin situații și experiențe care m-au făcut să nu mai judec.

Cum vezi acum momentul casetei difuzate la „Cronica Cârcotașilor“ (imagini cu prezentatoarea TV au fost difuzate la „Cronica Cârcotaşilor“, în timp ce aceasta a scăpat o înjurătură când a apărut o problemă tehnică – n.r.)?

La fel! M-a durut foarte tare. Era ceva privat, era un moment din afara jurnalului și m-am simțit ca și cum m-a filmat cineva la mine în dormitor. Mi s-a părut o trădare din partea unor colegi de breaslă și n-am înțeles-o niciodată. N-am cum să înțeleg, pentru că eu n-aș face niciodată așa ceva. Dar nu înseamnă că toată ziua mă gândesc la asta. Unii oameni sunt așa...

E clar că acest moment te-a afectat, dar există ceva care să te scoată de-a dreptul din minți?

Mă scot foarte multe lucruri din minți, dar eu sunt un fel de foc: explodez, când am ceva de spus spun, apoi, gata, mi-a trecut și îmi trăiesc viața. Nu sunt ranchiunoasă.

De ce este salariul tău o preoblemă națională? Bănuiesc că nu mai e același de la început.

Nu, salariul meu nu mai e același. Nici nu știu de unde a pornit această legendă. Cred că a rămas ca o glumă, ca bancurile cu Bulă. Nu cred că pe români îi interesează atât de mult salariul meu.

Se spune că brandul Pro Tv creează vedeta și multe vedete ale postului nu au reconfirmat când au plecat la alte televiziuni. În cazul tău, lucrurile stau invers. Se spune că dacă pleci tu ar fi o dramă...

Cred că este doar pentru faptul că eu am fost aici înaintea Pro TV-ului (râde). Atunci când am venit eu era Canal 31 și, împreună cu o echipă, am creat Pro TV-ul. Dar nu cred că există cineva care să nu poată fi înlocuit. Oricine poate să fie înlocuit. Sigur, e legat de branding, de faptul că am fost aici din prima zi. Dar nu sunt atât de narcisistă încât să spun că nu ar mai putea altcineva să facă ce fac eu.

Dar nu o spui tu, o spune publicul.

Asta e altceva, e o relație de dragoste. Dacă te iubești cu cineva atâția ani, e greu să fii înlocuit. E ceva legat de o emoție, de o legătură foarte puternică, de o obișnuință. S-ar putea să fie oameni din familia ta pe care nu-i vezi atât de des pe cât te «vezi» cu mine (râde).

E un avantaj sau nu că ți-ai inceput cariera într-o vreme in care abia exista internet, ca sa nu mai vorbim despre rețele sociale?

E un avantaj, pentru că dacă mâine cade tot, eu știu ce să fac, știu să trăiesc și fără. Sunt lucruri pe care am învățat să le fac tocmai pentru că nu exista internetul. Toată lumea are posibilitatea de a se face cunoscut cu ajutorul internetului, dar nu toată lumea reușește. Cred că este tot un casting, până la urmă, dar îl face publicul. Nu mai există un angajator, angajatorul este publicul.