Anchetatorii iau în calcul ipoteza unui asasinat la comandă în cazul afaceristului Adrian Kreiner, bătut zeci de minute

Anchetatorii iau în calcul ipoteza unui asasinat la comandă în cazul afaceristului Adrian Kreiner, bătut zeci de minute

Cazul milionarului din Sibiu ucis în bătaie de hoți, în propria casă, se complică și mai tare. Noi detalii din anchetă arată că Adrian Kreiner a fost bătut zeci de minute de cei trei bărbați cu cagule, înainte ca aceștia să fugă cu ceasurile de lux ale afaceristului, dar și cu o parte din banii din seif. Această metodă cruntă la care au recurs atacatorii îi face pe anchetatori să ia în calcul ipoteza unei răzbunări mascate de un jaf, scrie digi24.ro .

Milionarul din Sibiu bătut zeci de minute de trei bărbați care i-au intrat în casa aflată la câteva sute de metri de reședința prezidențială a murit la spital. Crima care a zguduit lumea afacerilor din Ardeal, în care bărbatul era cunoscut pentru investițiile în criptomonede, dar și pentru pasiunile costisitoare, e investigată de cei mai buni criminaliști din România, trimiși special de la București de șefii poliției.

Există numeroase semne de întrebare în legătură cu acest caz, mai ales că se conturează tot mai mult scenariul unui asasinat la comandă, al unei răzbunări în stil mafiot.

1. De ce nu au fost furați toți banii din seif, odată deschis?

Cei trei bărbați au reușit să deschidă seiful milionarului după ce au amenințat-o cu pistolul pe fiica sa. Cu toate acestea, au luat ceasurile de lux, în valoarea de un milion de euro și doar o parte din banii aflați în interior, aproximativ 200.000 de euro.

Anchetatorii nu au dezvăluit ce sumă de bani se afla în total în seif, însă era una importantă. Nu ar fi fost logic ca într-un simplu jaf să fie lăsată în urmă.

2. Au avut autorii informații din interior, având în vedere că au știut de unde să dezactiveze alarma și sistemul de supraveghere exterior?

Aceasta este încă o întrebare care înclină balanța spre ipoteza unei răzbunări în stil mafiot. Atacatorii păreau să știe exact de unde să oprească alarma și să dezactive sistemul de supraveghere. Cu toate acestea, au oprit doar camerele din exteriorul casei, nu și pe cele din interior, motiv pentru care anchetatorii au acum imaginile cu momentul în care Adrian Kreiner este lovit cu bestialitate de cei trei bărbați mascați și înarmați.

Surse din anchetă dezvăluie că milionarul a fost bătut aproximativ 40 de minute de cei trei, înainte ca aceștia să fure obiectele de valoare din seif și să se facă nevăzuți.

Nu este clar deocamdată dacă atacatorii au fost sau nu identificați de polițiști.

De asemenea, aceleași surse spun că omul de afaceri a fost filat cel puțin câteva ore înainte, dacă nu chiar câteva zile, dintr-o casă părăsită aflată în apropiere de casa lui.

3. A fost o răzbunare mascată de un jaf, având în vedere că victima a fost bătută 40 de minute și abia apoi au fost furate bunurile?

Chiar și apropiații victimei vorbesc despre această ipoteză. Unul dintre partenerii de afaceri ai lui Adrian Kreiner a declarat că bărbatul primise amenințări înainte de jaf.

„Nu este vorba doar de un furt oarecare, ci este vorba despre o atrocitate și de o schingiurie, o chinuire. Nici nu contează dacă a fost jaf sau a fost doar o răzbunare, ceea ce a ieșit din toată treaba asta este dureros și este un lucru urât”, a afirmat Andrei Olaru, partenerul de afaceri al lui Kreiner.

Cine a fost Adrian Kreiner

Adrian Kreiner era fondatorul și administratorul Matec CNC Technik, o companie care produce piese şi componente pentru industria auto și care a avut anul trecut o cifră de afaceri de 127,09 milioane de lei și un profit net de 2,41 de milioane de lei, cu un număr mediu de 159 de angajați.

De asemenea, omul de afaceri a investit în criptomonede, era pasionat de cursele de raliu şi deţinea mai multe maşini de lux.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri