Anchetat de DNA, președintele PNL Hunedoara s-a retras din toate funcțiile de partid

Anchetat de DNA, președintele PNL Hunedoara s-a retras din toate funcțiile de partid

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Ioan Moloț, anchetat în prezent de procurorii DNA pentru presupuse fapte de corupție, s-a retras din toate funcțiile pe care le deținea în PNL, a declarat marți, la Deva, președintele partidului, Alina Gorghiu.

Potrivit acesteia, imediat după începerea anchetei penale, Moloț a informat conducerea centrală a partidului că "renunță" la președinția filialei județene a PNL Hunedoara și la calitățile de vicepreședinte și membru al Biroului Permanent Național al formațiunii.

"Domnul președinte s-a retras din absolut toate funcțiile Partidului Național Liberal. De atunci, de la momentul la care s-a întâmplat să afle că este acuzat de anumite infracțiuni. Există însă prezumția de nevinovăție. Opțiunea domniei sale a fost să se retragă din toate funcțiile din PNL. Domnul Moloț s-a suspendat", a afirmat Alina Gorghiu, într-o conferință de presă organizată la sediul filialei județene Hunedoara, din Deva.

Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a explicat că a avut o discuție la telefon cu Mircea Moloț, care i-a transmis decizia de a se retrage din funcțiile de partid pe care le deținea. Prin urmare, conducerea filialei județene PNL Hunedoara l-a desemnat ca președinte interimar al organizației pe deputatul Bogdan Țâmpău.

De asemenea, Mircea Moloț a fost înlocuit din funcția de membru al Biroului Permanent Național și din cea de vicepreședinte al PNL, la nivel național.

Prezent la conferința de presă, prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a spus că retragerea din funcțiile de partid, anunțată de Moloț, este sinonimă cu demisia și, prin urmare, acesta nu mai poate reveni în structurile de conducere decât în urma unor alegeri.

Mircea Moloț este acuzat de procurorii DNA de trafic de influență, luare de mită, spălare de bani, în forma instigării, conflict de interese și deținerea fără drept a unui document ce conține informații secrete de stat.

Anchetatorii susțin că, începând cu 2010, Mircea Moloț a creat și pus în funcțiune un circuit financiar prin care fondurile publice, legal aprobate pe proiecte, au ajuns în conturile unor societăți controlate de ginerele său, Robertto Patrick Venter, și de alte persoane interpuse devenite formal reprezentanți ai acestor societăți.

În prezent, Mircea Moloț este cercetat în stare de arest la domiciliu.

AGERPRES/(A, AS — autor: Sorin Blada, editor: Ștefan Gabrea)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!