Anchetă la Poliția Ilfov după ce elevii unei școli din Jilava ar fi fost percheziționați în clasă
Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov (IPJ Ilfov) a declanșat o anchetă internă după ce mai mulți părinți s-au plâns că polițiștii le-ar fi cerut copiilor lor, aflați la școală, să-și golească buzunarele și ghiozdanele pe bănci.
Mai mulți părinți s-au declarat revoltați de faptul că polițiștii le-au tratat copiii ca pe niște infractori, arată Fanatik . Aceștia au fost ridicați în picioare în timpul unei ore și au fost întrebați ce au în ghiozdane, după care au fost percheziționați. „Polițiștii Biroului Control Intern, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, efectuează verificări, urmând ca în raport de rezultatul acestora, să dispună măsuri, în conformitate cu actele normative în vigoare”, a comunicat IPJ Ilfov.
În același timp, Poliția Ilfov susține că acțiunea de la Şcoala Gimnazială Nr 1 Jilava a fost motivată de faptul că la această instituție de învățământ s-au înregistrat mai multe evenimente produse cu violență și că existau informații privind „portul unor obiecte tăietor înțepătoare, tip briceag” de către unul sau mai mulți elevi.
În aceste condiții, „polițiștii Biroului de Siguranță Școlară au participat la o ședință comună la sediul acestei școli, alături de directorul unității de învățământ, consilierul școlar, șeful Poliției Locale Jilava, un reprezentant al Primăriei Jilava, precum și șeful societății de pază, care desfășoară activități specifice la unitatea de învățământ în cauză” care a vizat „prevenirea și combaterea faptelor antisociale, inclusiv de natură penală”.
În acest context, în data de 12 octombrie, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară Ilfov „au desfășurat o activitate specifică preventivă privind portul și folosirea fără drept a obiectelor periculoase în unitatea de învățământ menționată, în baza unui plan de acțiune”, argumentează poliția.
Potrivit sursei citate, „la sosirea polițiștilor la școala respectivă, directorul unității de învățământ a fost informat cu privire la efectuarea activității în cauză, acesta neavând obiecțiuni și, de asemenea, a participat efectiv, împreună cu alte cadre didactice la această acțiune”.
Poliția Ilfov mai precizează că în această școală „au fost înregistrate mai multe evenimente produse cu violență în anul școlar 2021- 2022”.
Pe de altă parte, Inspectoratului Școlar Ilfov susține varianta polițiștilor, reprezentanții acestei instituții confirmând perchezițiile din această școală, dar precizând că ele au fost făcute legal.
Sursa: adevarul.ro