Anchetă la Penitenciarul Bacău după ce cinci deținuți s-au bătut în boxa acuzaților la Tribunal

Anchetă la Penitenciarul Bacău după ce cinci deținuți s-au bătut în boxa acuzaților la Tribunal

Conducerea Penitenciarului Bacău a demarat o anchetă internă după ce între cinci deținuți a izbucnit un conflict în boxa acuzaților dintr-o sală de judecată a Tribunalului.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bacău, Mădălina Mătăsaru, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că incidentul s-a produs marți, în jurul orei 11,45, după ce judecătorul a decis ca acestora să le fie date joc cătușele.

"Inițial, persoanele private de libertate aveau aplicate mijloace de imobilizare, dar, la solicitarea președintelui instanței de judecată, s-a renunțat la aceste mijloace. Personalul Penitenciarului Bacău din compunerea escortei aflată în sala de judecată a intervenit cu promptitudine pentru stingerea conflictului, au fost aplicate mijloace de imobilizare asupra deținuților implicați și au fost evacuați imediat din sala de judecată. Persoanele private de libertate implicate în acest conflict sunt cunoscute ca fiind agresive și clasificate în categoria deținuților cu risc pentru siguranța locului de deținere", a spus Mădălina Mătăsaru.

Cei 5 deținuți au fost transportați la cabinetul medical al unității pentru îngrijiri medicale, ulterior doi dintre aceștia fiind transportați la o unitate din sistemul administrației medicale din județ pentru investigații amănunțite.

Conform procedurilor și prevederilor legale în vigoare, a fost anunțat judecătorul de supraveghere a privării de libertate și Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

AGERPRES/(A, AS — autor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”