Anchetă internă la IGPR în cazul Sebastian Ghiță: Nu au fost constatate încălcări ale normelor procedurale

Anchetă internă la IGPR în cazul Sebastian Ghiță: Nu au fost constatate încălcări ale normelor procedurale

Ancheta internă efectuată la Poliția Română arată că nu au fost constatate încălcări ale normelor procedurale cu privire la modul în care au acționat polițiștii în cazul 'dispariției' fostului deputat Sebastian Ghiță.

Potrivit unui comunicat al IGPR remis miercuri AGERPRES, urmare a solicitării ministrului Afacerilor Interne din data de 22 decembrie, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române a fost efectuată o anchetă internă, cu privire la activitățile desfășurate în cazul fostului deputat Sebastian Ghiță, al cărei rezultat a fost prezentat procurorului.

Ancheta internă a vizat modul în care s-au derulat controlul judiciar, realizarea procedurii de citare, punerea în executare a mandatului de aducere și efectuarea activităților dispuse prin ordonanța emisă de unitatea de parchet competentă, desfășurate de polițiști din cadrul IPJ Prahova și ai Direcției Operațiuni Speciale.

În urma anchetei a rezultat că polițiștii din cadrul IPJ Prahova au executat activități de aducere la îndeplinire a citației procedurale, a mandatului de aducere, precum și de executare a măsurilor controlului judiciar.

De asemenea, polițiștii din cadrul Direcției Operațiuni Speciale au desfășurat activitățile dispuse de procuror, prin ordonanță, care au avut drept scop completarea materialului probator, fără limitarea libertății de mișcare a lui Sebastian Ghiță.

"Cu privire la aceste activități nu au fost constate încălcări ale normelor procedurale, iar în ceea ce privește cooperarea interinstituțională s-au dispus măsuri pentru îmbunătățirea acesteia", declară IGPR.

Poliția Română continuă cercetările pentru punerea în executare a mandatului de aducere emis pe numele lui Sebastian Ghiță, "cadrul procedural limitând activitățile, comparativ cu măsurile dispuse în cazurile de dare în urmărire a unei persoane".

Totodată, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a intensificat verificările la punctele de trecere a frontierei, având în vedere menținerea interdicției de a părăsi teritoriul României față de Sebastian Ghiță, iar până în prezent nu au rezultat date care să confirme ieșirea din țară a acestuia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”