Anchetă în Letonia privind finanţarea amestecului Rusiei în alegeri din Europa (exclusivitate Reuters)
În Letonia se desfăşoară o anchetă pentru a stabili dacă băncile locale au fost folosite pentru transmiterea unor fonduri din Rusia destinate amestecului în alegerile şi politica din terţe ţări, au declarat agenţiei Reuters surse oficiale.
Ipoteza a fost luată în considerare după ce a treia bancă din Letonia, ca mărime, a fost închisă în februarie în urma unor acuzaţii de spălare de bani, formulate de Statele Unite.
Ministrul leton de externe Edgars Rinkevics a afirmat că mai mulţi cetăţeni din Rusia şi alte state ex-sovietice, inclusiv persoane aflate pe lista de sancţiuni a SUA, au depus bani în bănci din Letonia şi că este posibil ca o parte din fondurile respective să fi fost folosite pentru manipulări politice. Conturile şi transferurile din bănci letone ar putea avea legătură cu "războiul hibrid", a spus el.
Ministrul de finanţe Dana Reizniece-Ozola a confirmat că are loc o anchetă pornind de la informaţii credibile de la "partenerii strategici", termen care potrivit Reuters se referă la Statele Unite. Referitor la eventuale campanii de influenţă politică finanţate de Rusia, ea a susţinut că "dacă sectorul nostru financiar poate fi folosit pentru infracţiuni financiare (...) în special dacă este utilizat pentru scopuri politice, este inadmisibil".
Cei doi miniştri nu au dat detalii despre cazurile anchetate, dar trei oficiali letoni au afirmat că unul din acestea este transferul de fonduri printr-o bancă din Letonia în sprijinul tentativei de lovitură de stat din Muntenegru din 2016. Anul trecut, în perioada alegerilor anticipate, autorităţile muntenegrene au arestat 20 de sârbi acuzaţi de pregătirea unor atacuri armate. Ulterior, Serbia a anunţat că a descoperit dovezi, inclusiv 125.000 de euro în numerar. Procurorul special din Muntenegru a acuzat Moscova că este implicată în complot şi că urmăreşte blocarea integrării în NATO a fostei republici iugoslave. Unul din oficialii letoni a explicat că plăţile s-ar fi putut face în tranşe mai mici, pentru a nu provoca suspiciuni.
Reuters a întrebat direct Kremlinul dacă Rusia a folosit Letonia pentru transferul de bani destinaţi amestecului în politica din Europa, dacă Rusia s-a implicat în lovitura de stat din Muntenegru şi dacă persoane din Rusia supuse sancţiunilor SUA deţin conturi în bănci lituaniene. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dimitri Peskov, a transmis că "răspunsul la toate aceste întrebări este nu".
După ce Letonia a obţinut independenţa faţă de fosta Uniune Sovietică, în 1991, mai mult de zece bănci letone şi-au făcut reclamă ca porţi de intrare a clienţilor ruşi şi ex-sovietici pe pieţele occidentale. În 2015, s-a înregistrat un maxim de circa 12 miliarde de euro al depozitelor străine în băncile letone. Bancherii şi oficialii apreciau că mare parte din aceşti bani provin din Rusia. AGERPRES