Ancheta FBI privind amestecul Rusiei în alegerile americane continuă în pofida demiterii lui James Comey

Ancheta FBI privind amestecul Rusiei în alegerile americane continuă în pofida demiterii lui James Comey

Directorul interimar al FBI, Andrew McCabe, a dat asigurări joi în Congres că ancheta privind amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA continuă, în pofida demiterii de către Donald Trump a fostului director FBI, James Comey, relatează AFP.

'Ancheta continuă indiferent de circumstanțe, indiferent de decizii', a declarat Andrew McCabe în cadrul unei audieri în Senat.

'Nu a existat nicio încercare de a împiedica investigația noastră până acum. Nu îi putem opri pe agenții FBI să facă ceea ce trebuie, să-i protejeze pe americani și să apere Constituția', a adăugat el.

Această audiere este prima apariție publică a lui Andrew McCabe, care a preluat conducerea poliției federale americane în locul lui James Comey, concediat brusc marți de președintele american Donald Trump.

Audierea în fața Comitetului pentru Serviciile de Informații al Senatului SUA, care se ocupă cu amenințările la nivel mondial, a inclus de asemenea cinci oficiali de rang înalt ai serviciilor de informații americane, între care directorii CIA și NSA. James Comey trebuia inițial să participe și el la audieri.

Ancheta condusă de FBI se concentrează în principal pe o eventuală coordonare între membrii echipei de campanie a lui Donald Trump și Rusia.

Opoziția este îngrijorată cu privire la independența acestor investigații, însă Casa Albă a justificat demiterea lui Comey prin faptul că acesta a făcut numeroase greșeli în ancheta privind utilizarea unui server de e-mail privat de către Hillary Clinton pe când deținea funcția de secretar de stat american.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...