Anchetă declanşată după ce liderul încarcerat al sârbilor bosniaci Karadzic a participat prin telefon la un eveniment public

Anchetă declanşată după ce liderul încarcerat al sârbilor bosniaci Karadzic a participat prin telefon la un eveniment public

Un tribunal al ONU a ordonat efectuarea unei anchete după ce fostul lider politic al sârbilor din Bosnia Radovan Karadzic ar fi participat la un eveniment public în Muntenegru, prin telefon, din celula în care se află într-un centru de detenţie din Olanda, informează marţi AFP.

Incidentul a survenit la nici două luni după ce Karadzic a fost condamnat la închisoare pe viaţă de Mecanismul pentru Tribunalele Penale Internaţionale (MTPI), cu sediul la Haga, pentru genocid şi crime de război comise în timpul războiului din Bosnia (1992-1995).

"În seara zilei de 3 mai, deţinutul se pare că a participat la un eveniment public (conferinţă, discuţie) la Podgorica, Muntenegru", anunţă, într-un document oficial, grefierul MICT, Olufemi Elias.

Radovan Karadzic este deţinut în centrul de detenţie al ONU din Haga. El aşteaptă să fie transferat într-o închisoare situată în afara Olandei, unde îşi va ispăşi pedeapsa pentru rolul său în special în masacrul din Srebrenica, în timpul sângerosului război civil din Bosnia.

"Ofiţerul responsabil nu i-a dat deţinutului autorizaţia prealabilă pentru a utiliza mijloace de comunicare", subliniază Elias, adăugând că "există motive rezonabile să se creadă că deţinutul ar fi comis o infracţiune". Grefierul a ordonat comandantului unităţii de detenţie a ONU "să asculte şi să rezume" apelurile telefonice non-confidenţiale pe care Karadzic le-a dat în ultimele cinci zile.

Avocatul lui Karadzic, Peter Robinson, a confirmat pentru AFP că clientul său s-a alăturat sâmbătă unei discuţii publice desfăşurate la Podgorica. "Din ceea ce înţeleg, el a îndemnat la toleranţă" în problemele politice din regiune, inclusiv în privinţa rolului NATO, care a intervenit în războiul din Bosnia, a declarat Robinson.

Judecătorii MICT l-au condamnat în martie în apel pe Radovan Karadzic la închisoare pe viaţă pentru "anvergura şi cruzimea sistematică" a crimelor sale în timpul războiului din Bosnia, înăsprind pedeapsa sa iniţială de 40 de ani de detenţie.

În aprilie, judecătorii au respins o ultimă cerere a apărării pentru o revizuire în apel a sentinţei pronunţate împotriva fostului lider politic al sârbilor din Bosnia. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!