Anchetă asupra unei manifestări antiislamice care a provocat panică la Praga
Poliția cehă anchetează un eveniment organizat duminică în centrul Pragăi de către un activist antiislamic care a simulat o "invazie a Statului Islamic', provocând panică printre localnici, informează AFP.
Captură Foto: (c) Radim Grimsvotn / YouTube
Activistul Martin Konvicka și câțiva dintre simpatizanții săi, deghizați în combatanți ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI), au năvălit duminică în mulțimea aflată în foarte apreciata de turiști Piață a Orașului Vechi, strigând "Allah akbar' și trăgând în aer cu arme false.
Fără a înțelege că asistă la un "spectacol', numeroși turiști cuprinși de panică au încercat să se salveze grăbindu-se să se refugieze în restaurantele din jurul pieței, potrivit imaginilor difuzate de rețele de socializare.
Acțiunea lui Konvicka a cunoscut o condamnare cvasigenerală, în presă și în clasa politică. Ministrul ceh de interne, Milan Chovanec, a calificat aceste fapte drept 'expresia unui cretinism politic și civic'.
'Poliția a deschis o anchetă pentru suspiciunea de perturbare a ordinii publice. Nu este exclusă nici urmărirea penală pentru difuzarea unei informații alarmiste', a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliției pragheze, Thomas Hulan.
'Suntem pe cale să contactăm martori, pentru a ne documenta cu privire la acest eveniment', a continuat el, refuzând "să facă speculații' asupra desfășurării anchetei. 'Mai avem încă multă muncă în fața noastră', a estimat el.
Martin Konvicka, șeful unei mici formațiuni xenofobe bazate pe teama de terorism, a declarat presei că acțiunea sa era destinată să 'șocheze' oamenii. 'Evenimentul' său a fost întrerupt de poliție, după vreo 20 de minute.
AGERPRES