Anchetă asupra rolului saudit în atacurile de la 11 septembrie: SUA vor dezvălui numele unui suspect

Anchetă asupra rolului saudit în atacurile de la 11 septembrie: SUA vor dezvălui numele unui suspect

Autorităţile americane au anunţat joi că vor dezvălui identitatea mult timp păstrată în secret a unei persoane suspectate că ar fi dat ordin pentru ca doi responsabili saudiţi să ajute membrii comandoului care a comis atacurile de la 11 septembrie 2001 în SUA, ceea ce ar putea pune Arabia Saudită într-o situaţie stânjenitoare, informează AFP.

Rude ale victimelor atentatelor, care au dat în judecată Arabia Saudită, acuzând-o că ar fi acordat ajutor material reţelei teroriste Al Qaida, au cerut ridicarea secretului din jurul acestui individ.

'În lumina naturii excepţionale a acestui dosar', FBI şi Ministerul Justiţiei au decis să le ofere satisfacţie acestora, potrivit unui document transmis judecătorului responsabil de caz.

Arabia Saudită, care neagă orice implicare în atacuri, s-a luptat - fără succes - să împiedice ca plângerea să progreseze. Dacă responsabilitatea sa va fi dovedită, Arabiei Saudite i s-ar putea cere plata unor daune substanţiale.

Dintre cei 19 piraţi ai aerului care au deturnat patru avioane de linie, dintre care două au lovit Turnurile Gemene ale World Trade Center, făcând aproape 3.000 de morţi, 15 erau cetăţeni saudiţi.

Un raport oficial din 2002 a acuzat doi responsabili saudiţi cu reşedinţa în SUA, Omar al-Bayoumi şi Fahad al-Thumairy, de a-i fi finanţat pe unii membri ai comandoului terorist. Dar aceste acuzaţii nu au fost susţinute de probe.

Într-un raport de anchetă din care au fost eliminate numeroase informaţii considerate confidenţiale, FBI a relansat în 2012 această ipoteză. 'Există probe că XXX a dat ordin pentru ca Omar al-Bayoumi şi Fahad al-Thumairy să ajute piraţii' aerului, se poate citi în acest raport.

Rudele victimelor au luptat mult timp pentru a primi acces la întregul document.

Ministerul Justiţiei a acceptat să ridice secretul asupra numelui acestui 'terţ' , dar nu şi asupra celorlalte informaţii conţinute în respectivul raport.

Mai mult, el a subliniat că fraza în chestiune reprezintă o 'teorie a anchetatorilor de la acea vreme şi nu o descriere obiectivă a faptelor'.

Cu toate acestea, familiile victimelor au salutat declasificarea anunţată. 'Este un rezultat bun', a spus Terry Strada, care îi reprezintă. 'Dar nu ar trebui să cerşim acest tip de informaţii şi nici să fim lăsaţi în ceaţă pe tema implicării saudite', a adăugat ea într-un comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”