Anca Todoni arată că există viață și după Halep: povestea unei ascensiuni formidabile în tenisul românesc

Anca Todoni arată că există viață și după Halep: povestea unei ascensiuni formidabile în tenisul românesc

După mulți ani, România are o jucătoare cu mare potențial în circuitul WTA. Și nu vorbim despre o sportivă promovată mediatic, după un singur rezultat notabil, ci de una care arată o creștere constantă.

Anca Todoni. FOTO: GettyImages

Anca Todoni. FOTO: GettyImages

Anca Todoni (19 ani) a fost surpriza plăcută a României, în prima zi de la Wimbledon 2024. De fapt, singura, având în vedere că, pe rând, Irina Begu, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian au părăsit competiția după runda inaugurală. Todoni însă, venită din calificări, după trei victorii cu Makarova (177 WTA), Birrell (132 WTA) și Parrizas-Diaz (165 WTA), a avut și un pic de noroc. Pentru că adversara ei din primul tur, italianca Elisabetta Cocciaretto (43 WTA) s-a accidentat și a fost înlocuită, pe ultima sută de metri, cu Olga Danilovic (Serbia, 23 de ani, 116 WTA), lucky-loser.

Chiar dacă Danilovic a fost, în mod cert, sub nivelul lui Cocciaretto, Todoni n-a avea amintiri plăcute de la ultima confruntare cu sârboaica de 23 de ani. Fiindcă, în mai, chiar Danilovic i-a blocat drumul spre tabloul principal de la French Open, învingând-o în primul tur al calificărilor (6-1, 4-6, 6-1).

De această dată însă, la Londra, românca și-a luat revanșa, impunându-se în minimum de seturi: 7-5, 6-1. Iar succesul, obținut la prima apariție pe tabloul unui Grand Slam, a fost cu atât mai dulce, cu cât i-a asigurat Ancăi și un cec uriaș, de 110.000 de euro, pentru accederea în turul II de la Wimbledon! Unde o așteaptă americanca Coco Gauff (20 de ani, 2 WTA).

E clar că Todoni pornește cu a doua șansă în partida de astăzi, însă, indiferent de rezultat, putem conta pe faptul că timișoreanca are un potențial mare.

Urmează intrarea în Top 100

Până în acest sezon, Todoni a evoluase numai în întrecerile ITF, un fel de liga a doua a tenisului feminin. Bilanțul ei? Cinci titluri și trei finale pierdute. Grație acestor rezultate, Todoni a urcat, de la un sezon la altul, în clasamentul mondial. Iată pe ce locuri s-a aflat, la sfârșitul fiecărui an:

2021: 1.433 WTA

2022: 821 WTA

2023: 244 WTA

2024, clasamentul live, în momentul actual: 118 WTA

Cu 621 de puncte în dreptul ei, după parcursul de până acum de la Wimbledon, Anca e la doar 101 puncte de pătrunderea în Top 100. Așadar, vorbim, în mare măsură, de un obiectiv realizabil, în următoarele săptămâni. După care românca va avea alte oportunități. Pentru că, de pildă, va fi scutită de calificări la turneele majore, având șansa de a intra direct pe tablou.

Potrivit welovesport.ro , începând din 2021, Todoni a început colaborarea cu Arc Pro Tennis. Aici, s-a antrenat sub comanda unor oameni de marcă din tenisul nostru, în frunte cu Artemon Apostu Efremov, Adrian Cruciat, Adrian Gavrilă sau Raluca Olaru.

Cu o înălțime de 1,84 de metri, Anca are un stil agresiv de joc, după cum a spus chiar ea, în dialog cu jurnalistul Gabriel Morariu: „Mă bazez foarte mult pe serviciu și pe a doua lovitură. Încerc să construiesc un joc cât mai agresiv, să iau din timpul adversarei. Îmi propun să iau mingea cât mai repede, ca să scurtez punctele. O urmăresc pe Elena Rybakina, de fiecare dată când am ocazia. Stilul ei de joc mi se potrivește cel mai bine. E o mare inspirație pentru mine. Îmi place și Sabalenka, însă ea dă mult mai drept, dar mă inspir și de la ea, când vine vorba de partea de finalizare a punctului“.

Todoi a recunoscut că parcursul ei de până acum a fost o surpriză și pentru ea: „Ascensiunea e peste așteptările mele. Am învățat să gestionez mult mai bine momentele de joc. Nu m-am gândit, totuși, prea mult la clasament și cred că și asta m-a ajutat să urc“.

Și sora ei joacă tenis

La Wimbledon, Todoni e însoțită de tatăl ei, Călin, dar și de antrenorul Adrian Cruciat. În dialog cu prosport.ro, Călin Todoni a dezvăluit că și fiica sa cea mică practică tenisul, fiind acum cu soția la un turneu de categoria Futures, la Galați.

În ceea ce o privește pe Anca, marele nostru noroc e că, în ultimii trei ani, ne antrenăm cu Adrian Cruciat si Artemon Apostu la București. Pentru asta, eu stau două săptămâni la Timișoara și următoarele două la București, unde soția s-a mutat cu Anca și cu fiica noastră cea mică. La Wimbledon, m-am bucurat că i-au schimbat adversara Ancăi după abandonul Elisabettei Cocciaretto. Dar și în meciul cu Danilovic, a trebuit să fumez o țigară, ca să stapânesc emoțiile“, a povestit Călin Todoni.

Prezent la emisiunea „Poveștile Sport.ro“, moderată de Andru Nenciu, antrenorul Artemon Apostu-Efremov a confirmat că Anca Todoni are atuurile necesare pentru a reuși în tenis: „Joacă bine, e o persoană deosebită, cu un profesionalism cum rar întâlnești. Suntem curioși și noi cât de sus poate să meargă. Până acum, a progresat enorm“.

Eurosport și platforma Max transmit turneul de la Wimbledon.

România la Wimbledon 2024, feminin, simplu

Turul I

Irina Begu (127 WTA) – Lin Zhu (60 WTA)

0-6, 4-6

Anca Todoni (141 WTA) – Olga Danilovic (116 WTA)

7-5, 6-1

Sorana Cîrstea (29 WTA) – Sonay Kartal (295 WTA)

6-3, 2-6, 0-6

Jaqueline Cristian (62 WTA) – Bianca Andreescu (165 WTA)

4-6, 2-6

Ana Bogdan (50 WTA) – Cristina Bucșa (63 WTA)

4-6, 6-4, 6-7

Gabriela Ruse (152 WTA) – Elena Rybakina (4 WTA)

3-6, 1-6

Turul II

Anca Todoni (141 WTA) – Coco Gauff (2 WTA)

Astăzi, după ora 13.00, ora României.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…