Anca Sigartău renunţă la funcţia de director al Teatrului "Bacovia", printr-un anunţ pe Facebook. REACŢIA Primăriei Bacău
Actriţa Anca Sigartău a anunţat, printr-un mesaj pe Facebook, că îşi depune demisia din funcţia de director al Teatrului Municipal "Bacovia" din Bacău, iar, dacă Primăria o va accepta, înseamnă că nu este un "om dorit" în această instituţie teatrală. Pe de altă parte, la Primăria Bacău nu a fost depusă, până la momentul difuzării acestei ştiri, nicio cerere de demisie.
Anca Sigartău a câştigat, în luna aprilie, concursul pentru ocuparea funcţiei de manager general al Teatrului Municipal "Bacovia". După doar patru luni de activitate, Anca Sigartău a scris un lung mesaj pe reţeaua de socializare Facebook, în care, printre altele, vorbeşte despre decizia de a-şi anunţa demisia din această funcţie.
"Aceste cuvinte nu se doresc a fi o justificare, ci o alarmă, un semnal pe care îl trag din păcate în ceasul al doisprezecelea. Un semnal pe care îl trag acum când, după toate explicaţiile date, cu cifre şi acte, văd în continuare că imaginea mea, munca mea şi a colegilor mei este terfelită şi batjocorită. Cu insinuări, căutându-se scandal acolo unde nu exista, cu minciuni şi invective. Cu noroi...", a scris actriţa pe Facebook.
Aceasta menţionează că, la Bacău, a venit "cu dragă inimă", dorind să facă ceva şi a găsit un "teatru inert, încremenit în trecut, fără deschidere spre viitor, cu un repertoriu prăfuit, fără recunoaştere naţională sau internaţională". "Am găsit un colectiv divizat, în care unii se plângeau de distribuţii preferenţiale, în care unii acuzau «bătaia de joc» artistică şi umană. Am găsit un teatru în care mi s-a spus că trebuie să fac cum spun unii şi totul va fi bine", mai scrie Anca Sigartău.
Totodată, actriţa precizează că nu s-a dus la Bacău pentru "fabulosul salariu de 2.400 de lei", pentru "condiţiile de cazare de 5 stele" şi pentru "a juca şi a primi recunoaştere artistică". "Nu am nevoie şi toată lumea ştie asta. Am venit în baza unui concurs, pe un proiect câştigător, care a fost făcut public. Vă rog să comparaţi dumneavoastra băcăuanii ce am propus eu şi ce au propus contracandidaţii mei şi să spuneţi dacă am meritat sau nu să câştig", a mai scris Anca Sigărtău.
"Am fost acuzată că din comisie au făcut parte colegii mei de scenă Maia Morgenstern, George Ivaşcu sau Adrian Titieni. Am fost acuzată că din comisie a făcut parte viceprimarul Radu Ababei pe care îl cunosc şi cu care sunt prietenă. Nu mă voi dezice de ei, oricât de mârşave ar fi atacurile. Oamenii menţionaţi mai sus sunt profesionişti adevăraţi, au venit în comisie pentru calitatea şi experienţa lor în funcţiile deţinute: managerul femeie al unui teatru de stat cu un buget similar Bacăului, managerul unui teatru de proiect Metropolis şi rectorul UNATC Bucureşti. În plus de asta Radu Ababei este reprezentantul primăriei, cum era şi normal să fie", a scris Anca Sigărtău, pe contul său de Facebook.
Totodată, actriţa a menţionat că nu acceptă "minciuna şi insinuările".
"Trebuie să ştiţi următoarele lucruri despre bugetul şi situaţia teatrului, aşa cum le-am găsit în mai, când am venit: - bani pentru producţii proprii zero (...), - ultima montare ("Valentine's day in familie"), şi o spun cât se poate de răpicat, de o mediocritate crasă, o ruşine nedemnă nici de cămin cultural a fost făcuta în octombrie. Am rugat, nu am cerut, de pe pozitia managerului care putea impune, dar repet am rugat toată echipa (artistic, tehnic, administrativ) să funcţionăm ca o «multinaţională», fără concedii luate în masa, ci prin rotaţie, cu un efort de echipă, cu începerea stagiunii în septembrie, nu în a doua jumătate a lunii octombrie, cum era obişnuită. Am vorbit despre proiecte de viitor, despre necesităţile teatrului, despre dezvoltare artistică, logistică, de personal. Totul a fost acceptat şi aprobat, totul a fost în regulă. Niciun comentariu, nicio obiecţie, nimic. În momentul în care am propus primele 3 spectacole, în momentul în care a fost pusă distribuţia la avizier, liderul de sindicat, fără mandat din partea sindicatului, dar susţinând acest lucru, a venit să solicite concedii pentru toată lumea, să mă ameninţe cu legea şi să mă certe pentru epuizarea fizică şi psihică a colectivului. Colectiv care nu intrase în nicio producţie nouă de mai bine de 7 luni!!!!!!!! Aşadar am respectat solicitarea lor şi am dat concediu tuturor. Trebuie să fie foarte clar, în perioada festivalului THEATERSTOCK toată lumea a fost în concediu pentru ca au solicitat acest lucru prin liderul de sindicat Firuta Apetrei, nu pentru ca i-am trimis eu. (...) Nu mă cramponez de funcţia de director, pot trăi foarte bine fără ea. Dar nu am venit la Bacău să-mi bat joc de spectatori, să mă fac că fac teatru, să mă cred mare valoare naţionala şi să girez mediocritate. Am venit să fac performanţă şi voi face dacă voi fi lăsată", a mai spus Anca Sigartău.
De asemenea, actriţa a precizat că a mers la Bacău să facă treabă, nu să se asocieze şi să se complacă în mediocritate. "Am muncit pentru a ajunge unde sunt din punct de vedere artistic şi O SPUN CÂT SE POATE DE CLAR: ori vreţi să muncim împreună şi înţelegeţi asta, ori uşa teatrului vă e deschisă. Nu vă convin ritmul, condiţiile, politica repertorială, uşa teatrului este larg deschisă. Nu vă ţine nimeni cu forţa aici", a compleatat Anca Sigartău.
Totodată, actriţa spune că a întâlnit în teatru o echipă de oameni de "toată isprava", dornici de muncă, dar şi persoane care o contestă vehement.
"(....) Voci care mă atacă folosind limbaj suburban, bârfă şi comportament de mahala. Firuţa, Goranda nu mă cobor la nivelul vostru dar ştiu cu siguranţa un lucru: voi nu vă veţi ridica la nivelul meu- o spun fără falsă modestie. Sunt un actor mai bun, sunt un manager care învaţă şi va deveni mai bun, nu accept să îmi dea lecţii artistice mediocritatea care se crede valoare naţională. Deocamdată, numele Sigartău înseamnă ceva în lumea artistică şi va insemna indiferent de atacurile voastre", a mai scris, pe Facebook, actriţa.
Anca Sigărtău spune că, în 4 luni, din care 2 de concediu, a avut următoarele activităţi: "Zilele porţilor deschise", primele două proiecte noi - "Îmblânzirea scorpiei", parte din programul "Shakespeare 365", şi "Moara cu Noroc", parte din programul "Bacovia educativ - teatru de repertoriu şcolar" -, două spectacole noi in repertoriu, alte patru spectacole în pregătire din programul educativ, 3 spectacole din programul "Shakespeare 365", două spectacole din programul "Bacovia Comedy", trei spectacole din programul "Independent" , două spectacole din programul "Ca toţi să fie una", trei spectacole la secţia de animaţie, un spectacol musical, festivalul Theaterstock.
"Ce oameni politici am supărat, ce calcule am stricat de am fost transformată în inamicul public numarul 1? Am depus un raport financiar, sunt pregătită în orice moment să îmi arăt buna credinţă. De ce am ajuns să fiu bătaia de joc a unor oameni lipsiţi total de orice valenţe?", se întreabă Anca Sigartău.
"Dragi bacăuani, asta este atmosfera în care trăim, în care ne desfăşurăm activitatea. Astea sunt atacurile la care a trebuit să fac faţă de la venirea mea în Bacău. Venire pe care astăzi o regret. Lupte politice, interese de partid, poliţe plătite, interese comerciale, presiuni din toate părţile şi de toate felurile. Poate că s-a dorit un director obedient care să fie vehicul electoral. Nu s-a obţinut asta. De aceea, dragi băcăuani cred din inimă ca nu ar trebui să lăsaţi teatrul pe mâna unor indivizi care îşi văd doar interesul propriu. Aveţi grijă pe cine alegeţi în consiliu anul viitor, de ei depind destinele comunitaţii. Alegeţi oameni de valoare, alegeţi buni gospodări şi oameni de cultură, alegeţi oameni educaţi şi civilizaţi. Eu am decis să-mi depun demisia", a scris Anca Sigartău.
Aceasta mai spune că, dacă Primăria decide să accepte demisia ei, atunci înseamnă că nu este un "om dorit". Dacă nu i se acceptă demisia, îşi doreşte din toată inima ca lucrurile să se îndrepte.
De asemenea, Anca Sigartău anunţă, pe Facebook, viitoarele ei planuri.
Pe de altă parte, la Primăria Bacău nu a fost depusă, până la momentul difuzării acestei ştiri, nicio cerere de demisie. Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Ionuţ Tomescu, a declarat pentru MEDIAFAX că nu se pot face comentarii oficiale, având în vedere că nu a fost depusă nicio cerere de demisie, iar cele scrise de Anca Sigartău sunt "păreri private" pe o reţea de socializare.
"În momentul în care vom primi o hârtie, ne vom formula un punct de vedere", a declarat Ionuţ Tomescu.
Anca Sigartău, născută pe 29 iulie 1967, în Bucureşti, este actriţă de teatru şi film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale", la clasa profesorului Dem Rădulescu, promoţia 1991, potrivit site-ului Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti.
În perioada 2007-2008, a fost prezentatoarea emisiunii "Excentricii", la TVR Cultural. De câţiva ani se ocupă de regizarea dublajelor în limba română pentru desenele animate realizate de Disney şi dă voce unor personaje în aceste producţii.
Anca Sigartău a primit premiul pentru cea mai bună actriţă la Gala Tinerilor Actori - Costineşti, în 1989, precum şi premiul pentru cel mai bun rol de comedie, pentru Puck, din"Visul unei nopţi de vară", în 1992.
Printre filmele în care a jucat se numără "O zi la Bucureşti" (1986), "Pădurea de fagi" (1987), "Zâmbet de Soare" (1987), "Şi totul era nimic..." (2006), "Nunta mută" (2008), "Marilena" (2008). În ceea ce priveşte rolurile în spectacolele de teatru, Anca Sigartău a jucat, printre altele, în "Visul unei nopţi de vară", de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1991), "Deşteptarea primăverii", de Frank Wedekind, regia Liviu Ciulei (1991), "Trei Surori", de Anton Cehov, regia Alexandru Darie (1995), "Îmblânzirea scorpiei", de William Shakespeare, regia Mihai Măniuţiu (2000), "Richard al III-lea se interzice", de Matei Vişniec.
Sursa: mediafax.ro