ANAT: Bulgaria a intrat pe lista galbenă; carantina poate fi evitată prin prezentarea certificatului verde

ANAT: Bulgaria a intrat pe lista galbenă; carantina poate fi evitată prin prezentarea certificatului verde

Bulgaria va intra pentru România pe lista galbenă duminică, 29 august, la orele 00:00, însă turiştii români pot evita carantina dacă prezintă certificatul verde european, a anunţat vineri Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).

"Foarte mulţi turişti români aleg litoralul bulgăresc în continuare. Carantina poate fi evitată prin prezentarea certificatului verde european. De asemenea, copiii sub 6 ani împliniţi sunt exceptaţi de la prezentarea oricărui document, iar turiştii care revin în ţară fără niciun document pot ieşi din carantină după efectuarea unui test PCR în ţară şi prezentarea rezultatului negativ", se menţionează în comunicat.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism recomandă turiştilor "să nu se panicheze".

"Cât timp ţara vecină va fi doar pe lista galbenă, toţi turiştii români pot evita carantina. Esenţial este certificatul digital european", susţin reprezentanţii agenţiei.

Astfel, pentru obţinerea acestui certificat, cei vaccinaţi sau trecuţi prin boală îşi fac certificatul digital european românesc, prin accesarea unui link, iar cei care îşi efectuează testele PCR în Bulgaria vor accesa aplicaţia echivalentă a statului bulgar.

Totodată, carantina poate fi exceptată prin înscrierea în aplicaţia europeană în unele situaţii precum: persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut zece zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la intrarea în România şi pentru persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în ţară.

De asemenea, carantina poate fi exceptată prin înscrierea în aplicaţia europeană pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (inclusiv copiii între 6 şi 16 ani nevaccinaţi) efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Carantina poate fi exceptată şi pentru copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, dar şi pentru persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul ţării.

"Cetăţenii români care se întorc dintr-o zonă galbenă, nu sunt vaccinaţi şi nu au făcut test înainte de intrarea în ţară vor intra automat în carantină. Şi în acest caz există o soluţie. După ce ajung la domiciliul declarat pentru carantinare, vor contacta serviciul DSP din raza teritorială unde este declarat domiciliul şi vor cere derogare pentru a se deplasa la un centru de testare PCR, iar după ce au primit rezultatul şi este negativ acesta se transmite pe o adresă de email, turiştii putând să iasă imediat din carantină. Turiştii trebuie să ştie că la orice punct de frontieră există reprezentanţi DSP", se mai precizează în comunicat.

Potrivit ANAT, partenerii bulgari au comunicat că există numeroase posibilităţi de testare în staţiuni (cabinete medicale independente sau în incinta unor hoteluri, puncte mobile) sau în oraşele din vecinătate, iar tarifele sunt în general mai mici decât în România. Astfel, turiştii pot obţine informaţii la recepţiile hotelurilor unde sunt cazaţi.

În acelaşi timp, turiştii români care merg în Bulgaria trebuie să ştie că la intrarea în această ţară li se va solicita doar actul de identitate sau paşaportul până la finalul sezonului, indiferent de situaţia epidemiologică din România, conform Ordinului emis de Guvernul Bulgariei pe 13 august.

"'Ţări cu care Republica Bulgaria a ajuns la un acord reciproc pentru libera circulaţie a cetăţenilor şi a persoanelor cu statut de reşedinţă permanentă, pe termen lung, şi a membrilor familiilor lor, la sosirea din cealaltă ţară: România'. După cum subliniază textul de lege, România este unica ţară pentru care se face o excepţie, iar statul bulgar se ţine de cuvânt şi menţine excepţia, aşa cum a anunţat şi pe 16 iulie", susţin reprezentanţii ANAT. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”