ANALIZĂ: Preşedinţii turci, de la Atatürk la Recep Tayyip Erdogan
Premierul turc Recep Tayyip Erdogan, ales pentru prima dată prin sufragiu universal direct, este cel de-al 12-lea preşedinte al Republicii Turce create în 1923 de Mustafa Kemal Atatürk, relatează AFP.
ANALIZĂ: Preşedinţii turci, de la Atatürk la Recep Tayyip Erdogan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Mustafa Kemal Atatürk (1923-1938)
Atatürk este părintele fondator al Turciei laice şi moderne pe ruinele Imperiului Otoman. În timpul lungului său mandat, califatul islamic este abolit, iar ţara se transformă în profunzime, cu numeroase reforme pentru atingerea obiectivului fondatorului său: o ţară ancorată în valorile şi tradiţiile occidentale.
Ismet Inönü (1938-1950)
Tovarăş de arme şi ideologie al lui Atatürk, Inönü este moştenitorul său firesc. Cea mai mare reuşită a sa este păstrarea neutralităţii Turciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. El joacă un rol preponderent în lansarea pluripartidismului în Turcia.
Celal Bayar (1950-1960)
Beneficiară a planului Marshall, Turcia aderă în timpul preşedinţiei sale la NATO în 1952 şi trimite trupe în Coreea. Bayar este destituit în 1960 de prima dintre cele patru lovituri de stat militare pe care le-a cunoscut Turcia, Premierul său conservator, Adnan Menderes, precum şi alţi trei miniştri sunt executaţi de juntă. Condamnat la moarte, pedeapsa lui este comutată în închisoare pe viaţă, după care este "graţiat" în 1966.
Cemal Gürsel (1960-1966)
Şeful juntei militare, acest general progresist se află în centrul procesului de redactare a noii constituţii, mai liberale, şi al tranziţiei către puterea civilă. Fiind victima unui atac cerebral, Parlamentul pune capăt preşedinţiei sale în 1966.
Cevdet Sunay (1966-1973)
Un alt general ales şef de stat. Preşedinţia sa este marcată de o serie de crize politice şi o nouă lovitură de stat a armatei în 1971.
Fahri Körutürk (1973-1980)
Fost comandant al marinei şi ambasador, Körutürk conduce Turcia în timpul invaziei Ciprului de Nord de către armată, în 1974. În timpul mandatului său, violenţele politice ating apogeul, armata folosindu-se de acest pretext pentru a confisca puterea în 1980.
Kenan Evren (1982-1989)
Şeful juntei, generalul Evren ordonă o nouă Constituţie autoritară. Fostul om puternic al Turciei, în vârstă de 96 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă în iunie pentru că a condus un puci sângeros.
Türgüt Ozal (1989-1993)
Acest civil repune Turcia pe calea normalizării politice şi dezvoltă economia de piaţă. El depune oficial candidatura Turciei pentru intrarea în Comunitatea Europeaă în 1987 şi sparge tabuul kurd, însă moare din cauza unui infarct controversat.
Süleyman Demirel (1993-2000)
Veteran în politică şi de şapte ori premier, el are un mandat agitat din cauza unei recrudescenţe a luptelor între armată şi rebelii separatişti din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), al cărui şef, Abdullah Öcalan, este capturat şi încarcerat în 1999.
Ahmet Necdet Sezer (2000-2007)
Fost şef al Curţii Constituţionale turce, Sezer este un apărător fervent al laicităţii. Mandatul său este marcat de numeroase tensiuni cu Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator), care a preluat puterea în 2002.
Abdullah Gül (2007-2014)
Preluarea preşedinţiei de către acest fost militant islamist, a cărui soţie poartă văl, generează o dispută cu opoziţia laică. Dar personalitatea sa deschisă la dialog îl impune drept un moderat în faţa intransigentului premier Erdogan.
Sursa: mediafax.ro
