Analiză Politico/Pandemia incompetenței. O critică dură a modului în care mai marii lumii, între care Trump, Merkel, Johnson și von der Leyen, au gestionat epidemia de coronavirus

Analiză Politico/Pandemia incompetenței. O critică dură a modului în care mai marii lumii, între care Trump, Merkel, Johnson și von der Leyen, au gestionat epidemia de coronavirus

Politico critică în termeni duri modul în care lideri politici din întreaga lume au gestionat epidemia de coronaviurs, într-un articol publicat luni intitulat ”Pandemia de incompetență”.

”De la Beijing la Bruxelles, de la Roma la Washington, Londra sau mai departe, politicienii nu doar că au ratat ocazia să facă ce trebuie, dar s-au și angajat într-o horă periculoasă de analiză, de confuzie și de negare a realității.

Deși virusologii au avertizat încă de acum câteva săptămâni că epidemia ar putea exploda, liderii politici, în special din Vest, au făcut puțin pentru a opri răspândirea virusului”, scrie Politico.

Publicația americană amintește că președintele Statelor Unite, Donald Trump, a calificat în prima fază coronavirusul drept o farsă pusă în scenă de democrați iar acum câteva zile a profețit că virusul o să dispară ”ca un miracol”.

Cât despre solidaritatea între aliați, Politico amintește că Trump a luat decizia de a suspenda libera circulație a europenilor în Statele Unite fără să aibă în prealabil discuții de curtoazie cu liderii UE. Publicația americană adaugă la aceasta tentativa e a cumpăra de la germani patentul unui vaccin, cu scopul de a garanta Americii că este prima care va beneficia de el.

Ironia sorții, subliniază Politico, este că administrația Trump optase anterior să nu folosească testul coronavirus german girat de Organizația Mondială a Sănătății, alegând în loc să dezvolte propria versiune de test, care s-a dovedit nefuncțională.

Decizia a generat întârzieri majore în ce privește testarea cazurilor suspecte de coronavirus din Statele Unite, permițând ”virusului străin”, cum a fost botezat de Trump, să se răspândească nestingherit.

Politico mai scrie că alte țări, precum Coreea de Sud, testează mai multe persoane pe zi decât a testat Statele Unite în ultimele săptămâni de când a început epidemia. Acest fiasco, adaugă Politico, nu l-a împiedicat pe Trump să susțină în mod nereal că ”testările au decurs foarte bine”.

Atenția se concentrează pe Trump, însă el nu este singur. Jair Bolsonaro, președintele Brazilei, care s-a întâlnit săptămâna trecută cu președintele american în Florida, a caracterizat panica generată de coronavirus drept o ”fantezie” alimentată de media. O si mai târziu, secretarul său pe probleme de presă a fost testat pozitiv.

Dacă există vreun lider care ar trebui să recunoască gravitatea istorică a momentului prin care trece țara, să ia atitudine și să treacă apoi la acțiune, acela este Boris Johnson, omul care l-a avut ca model politic pe Winston Churchill, continuă Politico analiza.

”Multe familii vor pierde un membru drag”, a spus el într-o declarație televizată ținută vineri, insistând că guvernul dispune de un ”plan clar”.

Problema este că strategia care stă la baza acestui plan, supranumită „imunitatea de turmă”, pare să fi nemulțumit mai mult decât a liniștit, alimentând temerile că Johnson nu are niciun plan.

The Sunday Times a tras concluzia că guvernul britanic a pierdut controlul asupra Covid – 19.

Cum a procedat Angela Merkel? Până la urmă, notează Politico, specialitatea liderului german este criza. De la criza economică din 2008 la criza refugiaților din 2015, Merkel a prosperat în perioade de criză. Până acum.

Cancelarul german, văzut de unii drept „liderul lumii libere”, a lăsat gestionarea pandemiei în mâinile tânărului ministru al sănătății, Jens Spahn.
Merkel a ieșit din carapace abia lunea trecută, după ce piețele s-au prăbușit în urma măsurilor draconice adoptate de Italia în încercarea de a reduce răspândirea coronavirusului.

Întrebată de ce a durat-o atât de mult să se implice, Merkel a subliniat că monitorizează criza din culise încă din luna Ianuarie.
Adevărul este că Merkel, susține Politico, a fost mai concentrată pe problema fluxului de migranți la granița dintre Turcia și Grecia și pe criza din Libia.

Chiar dacă Merkel a încercat să mențină un aer înțelept, răspunsul guvernului la criză a fost marcat de confuzie.
Ministrul economiei, Peter Altmaier, a minimalizat în mod repetat riscurile economice ale epidemiei de coronavirus, afirmând că nu se așteaptă ca aceasta să devină „o povară majoră pentru economia globală”.

Apoi realitatea a năvălit peste toți. După o săptămână agitată pe piețe, ministrul de finanțe Olaf Scholz a anunțat vineri un ”program fără precedent” de acces la lichidități destinat companiilor lovite de criză.

La firul ierbii, lupta împotriva virusului nu a arătat în Germania mai coerent. În timp ce alte state au închis școli, altele nu recurs la această decizie. Abia săptămâna trecută, Berlinul a anulat toate evenimentele culturale și a permis doar partidele de fotbal. După extinderea epidemiei, meciurile au fost și ele interzise publicului și apoi anulate cu totul.

Berlinul a permis inițial ca barurile și cluburile din oraș să rămână deschise, apoi a anunțat vineri că ele ar trebui închise de marți. Peste weekend, conducătorii orașului au decis să impună închiderea lor imediată, apelând la ajutorul poliției. Între timp, berăriile din Munchen au rămas deschise, cel puțin până acum.
Cei mai mulți pun incoerența luptei împotriva virusului pe caracterul structurii federale a Germaniei, care lasă problemele legate de sănătate publică și educație în sarcina celor 16 landuri.
Pe lângă lipsa de direcție politică, mulți germani erau convinși până săptămâna trecută că epidemia nu va fi mai rea decât o gripă sezonieră.

În mai multe locuri din Europa s-au putut vedea situații similare. După săptămâni de ignorare crasă a crizei, liderii din Franța sau Austria s-au văzut obligați să impună restricții sever după o creșterea bruscă a cazurilor de infecție.

În urmă cu doar o săptămână, Franța a găzduit cel mai mare eveniment închinat Strumfilor, care a atras peste 3500 de vizitatori.
Sâmbătă, premierul Franței a anunțat închiderea tuturor barurilor, restaurantelor și magazinelor ne-esențiale.

Politico subliniază și lipsa de coordonare între state, chiar dacă admite că situațiile diferite necesită răspunsuri pe măsură.
Nici președinta Comisiei Europene nu a scăpat de criticile publicației americane. ”Oricine a sperat că Ursula von der Leyen ar putea elabora un plan coerent a fost dezamăgit”.

Luni, în timp ce guvernul Italiei închidea practic țara și bursele se prăbușeau, von der Leyen a apărut public pentru a-și prezenta raportul primelor 100 de zile în funcție. Ca un copil nerăbdător să prezente lumii cât de bine și-a pregătit discursul, von der Leyen a părut aproape ofensată când reporterii au presat-o să abordeze tema coronavirusului.

Nici măcar atunci nu părea să fi înțeles gravitatea situației. Ea a insistat că echipa Comisiei Europene responsabilă de gestionarea coronavirusului are situația sub control, adăugând că au loc întâlniri pe această temă ”o dată pe săptămână”.

Sursa Foto: Politico.eu

Citește versiunea în engleză în  Politico.eu


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…