ANALIZĂ: Năstase, liber după două condamnări şi 500 de zile petrecute în penitenciar

ANALIZĂ: Năstase, liber după două condamnări şi 500 de zile petrecute în penitenciar

Adrian Năstase este din nou liber, după două condamnări şi după ce a stat 500 de zile în penitenciar, însă fostul premier va avea pedeapsa de patru ani şi şase luni executată în 2017, iar până în 2022 nu poate fi preşedinte de partid şi nici nu poate fi ales în funcţii publice.

Adrian Năstase - singurul premier post-decembrist condamnat la închisoare cu executare - este din nou un om liber , după ce Tribunalul Ilfov a decis, joi, că poate fi eliberat condiţionat, pentru că a executat o treime din pedeapsă şi a avut în penitenciar activităţi care i-au adus zile în minus din pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare pe care trebuie să o execute.

Năstase iese din penitenciar după ce a stat încarcerat din 6 ianuarie, ziua în care a primit o condamnare de patru ani de închisoare în dosarul cunoscut ca "Zambaccian". O pedeapsă dispusă pentru că, în perioada 2002 - 2004, când a fost premier, ar fi primit, atât direct cât şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro, reprezentând contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui din localitatea prahoveană Cornu şi din Bucureşti.

Pedeapsa venea la un an şi şase luni după o altă condamnare, la doi ani de închisoare cu executare primită de Năstase în dosarul cunoscut sub numele de "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea Partidului Social Democrat, el fiind atunci preşedintele PSD.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…