ANAF și Inspecția Muncii lansează operațiunea 'Cronos' pentru combaterea muncii 'la negru'

ANAF și Inspecția Muncii lansează operațiunea 'Cronos' pentru combaterea muncii 'la negru'

Inspectorii antifraudă din Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și salariații de la Inspecția Muncii vor desfășura la nivel național acțiuni de control operativ pentru prevenirea și combaterea muncii ''la negru' și a celei subdeclarate, în cadrul operațiunii "Cronos', care se va desfășura în perioada 16 iunie - 23 septembrie 2016, potrivit unui comunicat de presă remis, joi, AGERPRES.

"Vor fi vizate cu precădere firmele care activează în domenii de activitate precum: confecții, construcții, pază și protecție, curățenie, alimentație publică, silvicultură, transport, comerț, arhivare și depozitari. În aceste sectoare au fost identificate cele mai mari riscuri legate de utilizarea forței de muncă fără forme legale ori subdeclararea nivelului real de salarizare. Întrucât o mare parte dintre achizițiile fictive sau artificiale de bunuri și servicii, cu impact asupra TVA și impozitului pe profit, sunt deseori utilizate pentru a deconta sume care servesc, în realitate, pentru remunerarea unor persoane pentru munca prestată, inspectorii antifraudă și inspectorii de muncă vor controla prioritar firmele care activează în domeniile menționate și care se încadrează în profilele de risc generate de analizele documentare", se arată în comunicat.

În cadrul acțiunilor de control operativ, se va pune accentul și pe informarea contribuabililor (societăți comerciale și salariați) cu privire la obligațiile legale ce le revin, riscurile la care se expun și sancțiunile contravenționale și/sau penale aplicabile în domeniu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen