ANAF: Firmele din Dragonul Roșu,monitorizate în cadrul operațiunii 'Cristal', au declarat TVA de plată în creștere cu 142%

ANAF: Firmele din Dragonul Roșu,monitorizate în cadrul operațiunii 'Cristal', au declarat TVA de plată în creștere cu 142%

Firmele din Dragonul Roșu, monitorizate de Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală în cadrul operațiunii 'Cristal', au declarat, în ultimul trimestru al anului trecut, TVA de plată cu 142% peste valoare din aceeași perioadă din 2014, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) transmis, joi, AGERPRES.

'Ca urmare a 'scurtării' lanțului de aprovizionare cu mărfuri de proveniență intracomunitară sau din import, firmele care au puncte de lucru, sedii sociale sau domicilii fiscale în zona complexului Dragonul Roșu, au fiscalizat sume cu 45% mai mari, prin emiterea de facturi cu TVA, au plătit în vamă cu 65% mai mult TVA aferentă produselor importate și au declarat cu 142% mai mult TVA de plată în trimestrul IV din 2015, comparativ cu aceeași perioadă din 2014', se menționează în comunicat

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au verificat și monitorizat, în cadrul operațiunii 'Cristal', 4.690 de firme, care își desfășoară activitatea în 112 dintre cele mai importante centre comerciale angro din România, în perioada 19 octombrie 2015 — 28 februarie 2016. 'Subsecvent, prin operațiunea 'Hermes' s-a început destructurarea lanțurilor tranzacționale frauduloase și eliminarea intermediarilor cu potențial fraudulos interpuși în lanțurile și circuitele de comerț angro, fapt care a determinat o creștere semnificativă a gradului de conformare fiscală a comercianților finali', se arată în comunicatul ANAF.

Potrivit instituției, în cadrul operațiunii 'Cristal' au fost identificate prejudicii pentru asigurarea recuperării cărora au fost instituite 71 de măsuri asigurătorii asupra unor active identificate în valoare totală de 16,78 milioane de lei. În plus, au fost constatate și contravenții pentru sancționarea cărora inspectorii antifraudă au dispus amenzi în valoare de 28,93 milioane de lei, confiscări de bunuri, venituri și numerar în valoare totală de 18,15 milioane de lei și suspendarea activității comerciale a 28 de puncte de lucru.

'De asemenea, în cazul a 233 de contribuabili a fost interzisă desfășurarea activității simultane de comerț angro și cu amănuntul în aceeași suprafață de vânzare. Inspectorii antifraudă au oprit și verificat în total 41.384 mijloace de transport marfă, care au tranzitat intrările și ieșirile din centrele angro — în medie, 354 mijloace de transport zilnic', se mai subliniază în comunicatul citat.

Pe de altă parte, inspectorii antifraudă anunță că vor continua să monitorizeze activitatea centrelor comerciale angro din țară și vor efectua controale inopinate de minimum două ori pe lună în special în Dragonul Roșu și în celelalte centre din regiunea București-Ilfov, în scopul menținerea trendului ascendent al gradului de conformare fiscală și al destructurării circuitelor frauduloase interpuse pe lanțurile de aprovizionare, începând de la importuri și până la beneficiarii finali.

'Atenționăm clienții centrelor angro să se asigure că primesc toate actele prevăzute de lege (facturi, chitanțe, documente de însoțire etc) pentru toate mărfurile cumpărate, deoarece monitorizarea și controlul antifraudă vizează inclusiv traseul ulterior al bunurilor provenite din aceste centre comerciale, fiind verificate toate etapele ciclului de comercializare, până la vânzarea către consumatorul final', se mai arată în comunicatul ANAF.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”