Ana Maria Pătru ar fi urmat să câștige "președinția mondială" a instituțiilor electorale la nivel internațional (motivare)
Fostul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, ar fi urmat să câștige, anul viitor, "președinția mondială" a instituțiilor electorale, ea fiind votată în acest sens de sute de oameni "din toată lumea", a arătat unul dintre avocații acesteia, în fața instanței de la Curtea de Apel Ploiești.
Intervenția avocatului apare în motivarea deciziei judecătorului Curții de Apel Ploiești care a menținut măsura arestului preventiv dispusă de Tribunalul Prahova față de inculpată.
'(...) Precizează că inculpata este o femeie puternică, (...) care a reușit să crească prestigiul unei instituții și care în 2017 ar fi urmat să câștige președinția mondială a tot ceea ce înseamnă instituții electorale la nivel internațional, o femeie care a fost votată de 600 de oameni din toată lumea să reprezinte România. Este adevărat că Parchetul a întors aceste merite împotriva inculpatei, spunând că o asemenea persoană și cu un asemenea prestigiu, care urma să angajeze România la nivel internațional, cu atât mai mult ar trebui arestată preventiv ca să înțeleagă societatea că nicio faptă nu trebuie să rămână nepedepsită", a arătat avocatul, conform documentului citat.
Potrivit motivării instanței, aceasta a recunoscut, atât în fața procurorilor DNA Ploiești, cât și în fața instanței de judecată faptul că a primit un apartament și o mașină , ea arătând că regretă sincer faptele.
AGERPRES