Ana Ivanovic și Elena Svitolina, în sferturile de finală la Roland Garros
Jucătoarea sârbă de tenis Ana Ivanovic, cap de serie numărul 7 la Internaționalele Franței, s-a calificat în sferturile de finală ale acestei competiții, dotată cu premii totale în valoare de 26.928.600 euro, învingând-o în trei seturi, 7-5, 3-6, 6-1, într-o partidă disputată duminică la Roland Garros.
Meciul a fost întrerupt în primul set, din cauza ploii, la scorul de 3-2 în favoarea reprezentantei Serbiei, care a fost încurajată din tribune de prietenul său, fotbalistul german Bastian Schweinsteiger (Bayern Munchen).
Ana Ivanovic (27 ani) a câștigat turneul de la Roland Garros în urmă cu șapte ani, după o victorie în finală împotriva unei alte rusoaice, Dinara Safina (6-4, 6-3). Acesta este, de altfel, singurul titlu de Mare Șlem din cariera fostului lider al clasamentului WTA, care a disputat în 2007 o altă finală la Internaționalele Franței, pierdută însă în fața belgiencei Justine Henin.
Jucătoarea sârbă o va avea ca adversară în sferturile de finală pe ucraineanca Elina Svitolina, cap de serie numărul 19, învingătoare la rândul ei, cu 6-2, 7-6 (11/9), în fața franțuzoaicei Alize Cornet (nr.29). AGERPRES