Ana Bogdan, ce dramă la Wimbledon! Înfrângere într-un meci fantastic, în care avut 5 mingi de meci!

Ana Bogdan, ce dramă la Wimbledon! Înfrângere într-un meci fantastic, în care avut 5 mingi de meci!

Ana Bogdan a ajuns în premieră în turul 3 de la Wimbledon, iar ceea ce s-a întâmplat azi a fost de domeniul fantasticului! A pierdut în fața Lesiei Tsurenko și a ratat incredibil accederea în optimile turneului londonez, după cel mai lung tie-break din istoria meciurilor feminine la un turneu de Grand Slam! Ar fi fost cea mai bună performanță a carierei!

Desfășurarea meciului dintre româncă și ucraineancă a fost dramatică. Jucătoarea noastră s-a impus în primul set cu 6-4, desprinzându-se pe final, cu break și game pe propriul serviciu. Ana Bogdan a cedat apoi frâiele partidei, fiind nevoită să solicite asistență medicală.

I-a fost luată tensiunea, medicii au asigurat-o că totul e în limite normale, dar Tsurenko a profitat de ocazie și s-a desprins la 4-0. Românca nu s-a lăsat, a revenit la 3-4, dar imediat și-a pierdut serviciul și adversara s-a impus în setul 2 cu 6-3.

Ana Bogdan, învinsă după un meci-maraton, la Wimbledon. Foto Facebook

Ana Bogdan, învinsă după un meci-maraton, la Wimbledon. Foto Facebook

20-18 în tie-break-ul setului decisiv

Setul 3 a atins cote paroxistice. Lesia Tsurenko a condus cu 2-0, Ana a întors la 5-3 și părea că poate să obțină calificarea în ”optimile” competiției. Însă ucraineanca a avut nervii tari s-a dus la 6-5 și a servit pentru victorie. Sportiva noastră a salvat o minge de meci, după care a luat break-ul salvator, care a dus partida în decisiv.

A urmat un thriller incredibil: 5-1 pentru ucraineancă, apoi 5-5, după care s-a mers cap la cap. Ambele brave jucătoare au avut câte 5 mingi de meci, dar nu au reușit să le convertească într-o victorie, până la 18-18 (!).

Lesia Tsurenko a câștigat de două ori pe serviciul jucătoarei noastre și s-a impus cu 4-6, 6-3, 7-6 (20-18), în cel mai dramatic meci de la actuala ediție a turneului de la Wimbledon. A fost cel mai lung tie-break din istoria meciurilor feminine de Grand Slam! Istovite, cele două jucătoare au mai avut puterea de a se îmbrățișa la finalul partidei.

România mai are o singură reprezentantă în concursul feminin de simplu, pe Sorana Cîrstea, care dă piept mâine cu brazilianca Beatriz Haddad Maia.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...