Amplificarea activității NATO la frontierele ruse amenință nu doar Rusia, ci și pe aliații ei (Patrușev)

Amplificarea activității NATO la frontierele ruse amenință nu doar Rusia, ci și pe aliații ei (Patrușev)

Creșterea activității SUA și NATO la granițele ruse 'amenință nu doar Rusia, ci și pe aliații ei', a declarat secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Nikolai Patrușev, în timpul reuniunii Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) care se desfășoară în Tadjikistan, informează agenția de presă rusă TASS.

Potrivit serviciului de presă al Consiliului de Securitate al Rusiei, Patrușev a declarat: 'În lupta statelor pentru interesele lor, au devenit tipice 'acțiunile indirecte' — folosirea potențialului protestatar al populației, al organizațiilor radicale și extremiste, al unor frecvente campanii militare'.

În opinia lui Patrușev, 'crește agresivitatea SUA și NATO la adresa Rusiei, se amplifică potențialul lor ofensiv în imediata apropiere a granițelor ruse, ceea ce constituie o amenințare nu doar pentru noi, ci și pentru aliații noștri'.

Patrușev a declarat, de asemenea, că așa-zisa 'primăvară arabă', evenimentele din Siria și Irak, situația din Caucazul de Sud, dar și din Ucraina și din jurul ei 'demonstrează elocvent apariția de noi amenințări militare și transferarea acestora în spațiul informațional'.

Potrivit TASS, în timpul reuniunii au fost analizate 'amenințările la adresa securității naționale, regionale și internaționale din Europa de Est, Asia Centrală, Caucazul de Sud și Orientul Mijlociu'.

Un interes sporit a fost acordat problemelor cauzate de extinderea NATO și conflictelor regionale existente, adaugă agenția de presă rusă oficială.

Din OTSC, organizație din spațiul Comunității Statelor Independente (CSI) înființată în 2002 ca un fel de contrapondere la NATO, fac parte în prezent, alături de Rusia, țări precum Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Totodată, autoritățile de la Moscova doresc aderarea la OTSC a 'Republicii Abhazia' și a 'Republicii Osetia de Sud', regiuni separatiste din Georgia, cărora Federația Rusa le-a recunoscut 'independența' în august 2008, în urma unui scurt conflict militar cu Tbilisi.

De asemenea, în aprilie 2013, membrele OTSC i-au acordat Serbiei statutul de 'observator' în cadrul organizației.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”