Tom Jone explică faptul că îmbunătățirile aduse bombardierului B-21 Raider în ceea ce privește capacitățile stealth, utilizarea arhitecturii de sisteme de ultima generaţie și integrarea sistemelor de comandă și control pentru schimbul de date între bombardier şi alte platforme fac ca aceasta aeronavă să fie "prima de generația a șasea", potrivit DefenseNews.
În următoarele câteva luni, B-21 va fi supus unor teste suplimentare, inclusiv pornirea motorului, teste de rulare și alte teste standard, după care se va lua o decizie privind dată la care bombardierul ar urma să efectueze primului zbor demonstrativ.
U.S. Air Force și Northrop Grumman intenționează să prezinte vineri, la sediul companiei din Palmdale, California, cel mai recent avion stealth, numit B-21 Raider.
Luna trecută, Andrew Hunter, șeful departamentului de achiziții al Forțelor Aeriene SUA, a confirmat că prezentarea celui mai recent bombardier strategic american B-21 Raider va avea loc în prima săptămână a lunii decembrie a acestui an, în cadrul unei ceremonii organizate de compania Northrop Grumman.
Va fi pentru prima dată când Forțele Aeriene ale SUA prezintă un nou bombardier, de la debutul B-2 Spirit în noiembrie 1988 la Air Force Plant 42 din Palmdale, California. Primul zbor al B-2 a avut loc în iulie 1989.
Noul bombardier, fabricat de Northrop Grumman, a fost până acum prezentat doar în imagini grafice. Primul său zbor este așteptat să aibă loc în anul 2023, la câteva luni după lansare.
"B-21 este cea mai avansată aeronavă militară construită vreodată și este un produs al inovației tehnologice", a declarat într-un comunicat de presă Dough Young, director general la Northrop Grumman Aeronautics Systems.
Compania Northrop Grumman a primit un contract în 2015 pentru a proiecta și construi cel mai avansat bombardier din lume
B-21 a fost realizat cu ajutorul unor tehnici avansate de fabricație și a unei tehnologii stealth revoluționare. Este o aeronavă generaţia a VI-a. Avionul, potrivit site-ului Northrop, este conceput pentru a îndeplini misiuni convenționale și nucleare.
Costul estimat pentru dezvoltarea, achiziționarea și operarea a 100 de avioane este estimat la 203 miliarde de dolari, adică aproximativ 2 miliarde de dolari pentru fiecare avion.
În prezent, compania are șase avioane în curs de asamblare în uzina Palmdale, iar primul B-21 ar urma să zboare pentru prima dată în 2023, în funcție de rezultatele testelor la sol.
Debutul acestui B-21 - numerotat 001 și denumit T1 - va marca începutul unei etape majore în dezvoltarea unei noi generaţii de bombardiere. Din primăvară, Northrop Grumman a continuat cu testarea primului bombardier B-21 pentru a-l pregăti pentru prezentarea oficială.
Primul zbor al B-21 va fi efectuat la Baza Edwards a U.S. Air Force din California, unde vor avea loc alte teste de zbor. Data acestui zbor nu este încă programată. Compania Northrop Grumman a declarat că data primului zbor ar urma să fie stabilită pe baza rezultatelor testelor la sol, dar se așteaptă ca acesta să aibă loc în 2023, la câteva luni după prezentarea oficială de pe 2 decembrie.
B-21 este un bombardier cu rază lungă de acțiune, cu caracteristici stealth avansate, care va fi proiectat pentru a distruge ținte importante aflate la mare distanţă. Acesta va înlocui treptat bombardierele B-1 și B-2, devenind coloana vertebrală a flotei de bombardiere a U.S. Air Force. Cu toate acestea, deocamdată, nu va fi un succesor al bombardierelor B-52, care, deși sunt mult mai vechi decât B-1 și B-2, vor rămâne în serviciul USAF alături de B-21 pentru încă câteva decenii.
SURSA: defenseromania.ro