Marina SUA își adaptează strategia la cerințele actuale ale războiului.
Ritmul războiului se accelerează rapid, ceea ce are implicații majore asupra ecosistemului militar global. Aceasta este lecția principală pe care Marina Americană o extrage din experiențele recente, așa cum explică amiralul Franchetti.
În contextul schimbărilor constante din teatrele de război din Marea Neagră și Marea Roșie, Marina SUA are ca obiectiv dezvoltarea, până în 2027, a unei flote hibride eficiente, care să includă tehnologii avansate precum drone și sisteme robotice.
Așa cum nota și DefenseRomania , citând Stars and Stripes , măsura este cuprinsă în nouă inițiativă numită ”Proiectul 33”, care identifică o serie de probleme care trebuie rezolvate de armată până în 2027.
Dronele maritime. SUA învață din realizările partenerilor (Ucraina), cât și din problemele cauzate de Houthi
Dronă a Marinei SUA / Foto: US Navy, Derek Kelley
Capacitățile fără echipaj nu numai că țin marinarii departe de pericol, dar oferă oportunități de a extinde considerabil capacitatea de luptă a serviciului maritim la un cost mai mic decât navele tradiționale ale Marinei SUA.
Rolul tot mai important al dronelor s-a văzut în ultimii doi ani, amercianii învâțând atât de la ucraineni cât și de la rebelii Houthi.
Primul exemplu relevant este utilizarea de către Marina Ucrainei a unei combinații de rachete, vehicule de suprafață robotizate și capabilități digitale avansate, pentru a distruge aproximativ 20% din Flota rusă din Marea Neagră și a bloca accesul Marinei Ruse în partea vestică a Mării Negre. De asemenea, ucrainenii au amenințat liniile de aprovizionare ale Rusiei către forțele de ocupație din Crimeea, ilustrând eficiența acestei combinații de tehnologii.
Un al doilea studiu de caz vizează Marea Roșie, acolo unde Marina SUA a trebuit să facă față atacurilor susținute cu drone și rachete ale rebelilor Houthi din Yemen, sprijiniți de Iran, atacuri care au pus în pericol navigația maritimă comercială.
Amiralul Lisa Franchetti subliniază că tehnologia mai accesibilă și mai ieftină permite chiar și actorilor non-statali să dezvolte capabilități asimetrice, cu costuri reduse, ceea ce schimbă fundamental echilibrul de putere în conflicte.
Oficialii americani au început deja să pună bazele unei viitoare flote hibride, dar Franchetti vrea să accelereze substanțial numărul de drone maritime de suprafață și subacvatice, care vor fi integrate în structurile navale ale SUA.
„Accelerează schimbarea sau vei pierde”
Acest proces de adaptare nu se oprește la experimente. Marina trece deja la integrarea sistemelor robotice și autonome în cadrul flotei sale, forțele speciale ale Marinei testând noi sisteme pentru a contracara dronele. Așa cum subliniază Franchetti: „Accelerează schimbarea sau vei pierde”, Marina este decisă să nu rămână în urma acestor evoluții.
Pe lângă adaptarea tehnologică, Marina Americană face eforturi și pentru a asigura completarea forțelor active și de rezervă la un nivel de 95%. În plus, obiectivul este să atingă 100% din țintele de recrutare și să umple programul de intrare întârziată la 50%. Aceste eforturi par să aibă deja rezultate pozitive: în august, Comandamentul de Recrutare al Marinei a raportat că este pe cale să aducă un surplus de 40.000 de marinari și să atingă obiectivul de recrutare pentru 2024, după mai mulți ani de dificultăți care au epuizat rezervele de intrare întârziată.
O altă inițiativă crucială este eliminarea situațiilor în care marinarii sunt obligați să locuiască pe navele aflate în portul de origine. Franchetti subliniază că niciun marinar aflat la primul termen de serviciu nu ar trebui să fie forțat să petreacă mai mult de doi ani pe o navă aflată în modernizare extinsă. Reducerea acestor perioade lungi de staționare în șantierele navale este parte a eforturilor de îmbunătățire a condițiilor de viață pentru marinari, după mai multe cazuri de sinucideri în rândul acestora la nivel național.
Într-un context de competiție acerbă pe piața de recrutare, Marina nu își permite să piardă niciun marinar din cauza lipsei de sprijin sau de condiții adecvate. Franchetti evidențiază clar că asigurarea unei calități ridicate a vieții pentru marinari este esențială nu doar pentru recrutare, ci și pentru păstrarea unei forțe militare puternice și bine echipate, pregătită pentru provocările tot mai complexe ale războiului modern. SURSA: defenseromania.ro