Americanii savurează mârlănia Serenei la adresa lui Halep: postarea josnică a lui Williams, pusă în topul anului

Americanii savurează mârlănia Serenei la adresa lui Halep: postarea josnică a lui Williams, pusă în topul anului

Printre marile regrete ale Serenei Williams (42 de ani), cu o carieră formidabilă de altfel, se numără finala pierdută în fața Simonei Halep (32 de ani) la Wimbledon, în 2019. Atunci, constănțeanca a făcut meciul perfect și, în doar 56 de minute, i-a administrat adversarei un sec 6-2, 6-2. E un rezultat care, inclusiv astăzi, o bântuie pe Serena. Din mai multe motive!

Serena Williams

Serena Williams

În primul rând, finala de la Wimbledon 2019 a fost penultima jucată de vedeta americană. A urmat finala de la US Open 2019, pierdută de asemenea, în fața Biancăi Andreescu, scor 3-6, 5-7. Aceste înfrângeri succesive i-au răpit lui Williams șansa de a cuceri Grand Slam-ul cu numărul 24. Acesta a fost marele obiectiv al Serenei pe final de carieră, motivul pentru care a și revenit pe teren după nașterea primului copil, în septembrie 2017. Din păcate pentru Williams, după ce s-a reapucat de tenis, ea a avut doar finale pierdute în întrecerile majore, patru la număr. Totuși, eșecul suferit în fața Simonei, la All-England Club, a enervat-o cel mai tare!

De aici și reacția ei extrem de urâtă, după ce Halep a fost suspendată pentru dopaj. Într-o postare fără nicio logică, americanca a scris atât: „8 e o cifră mai bună“. Aluzie la faptul că titlul de la Wimbledon 2019 ar trebui să fie trecut în dreptul ei, după cazul lui Halep de dopaj! Doar că o asemenea pretenție n-are nicio noimă.

Concret, „Simo“ a picat un test antidoping, în august 2022, la US Open. Adică, la mai bine de trei ani după meciul perfect contra lui Williams. Toate testele antidoping efectuate de Simona înainte – au fost sute, dacă nu chiar mii de teste, de când s-a apucat de tenis! – au fost negative. Așadar, în momentul în care a bătut-o pe Serena, la Wimbledon 2019, Halep nu greșise cu nimic.

Dacă frustrarea Serenei cu postarea de mai sus arată, totuși, latura întunecată a caracterului ei, surprinzător e că reacție ei lipsită de fair-play a fost inclusă acum de americanii de la tennis.com într-un top al citatelor din 2023! Sursa menționată a explicat că Serena a scris „8 e o cifră mai bună“, pentru că în palmaresul ei figurează doar 7 titluri cucerite la Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016), ea având pretenția ca cel cu numărul 8 să-i fie atribuit după suspendarea Simonei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!