Povestea lor începe în 2011 când SUA au achiziționat aproximativ 21 de elicoptere de tip Mi-17V5 „Hip” din Federația Rusă cu scopul de a consolida capacitățile aeriene ale Armatei afgane. Ulterior, SUA au lansat în 2017 un program de înlocuire a elicopterelor rusești cu modele americane precum YH-60A Black Hawk.
Doar că, scrie sursa citată, după căderea Kabulului și revenirea talibanilor la putere, SUA au rămas cu aproximativ 15 elicoptere de tip Mi-17. Unele aparate au fost recuperate în timpul retragerii din Afganistan.
Înainte de invazia fără precedent și neprovocată generată de Federația Rusă pe 24 februarie 2022 în Ucraina, SUA au trimis 5 elicoptere Mil Mi-17 în Ucraina pentru un proces de mentenanță, acestea fiind transferate ulterior oficial către Forțele Aeriene Ucrainene. În următoarea perioadă vor fi donate de americani încă 11 aparate.
Rusia reacționează și acuză SUA că transferă ilegal elicoptere Mi-17 în Ucraina
Federația Rusă s-a arătat deranjată de faptul că aceste elicoptere rusești vor fi transferate de americani în Ucraina. Moscova amintește că transferul este ilegal.
Serviciul Federal Rus de Cooperare Tehnico-Militară și-a manifestat protestul împotriva transferului elicopterelor în Ucraina, menționând aici nu doar elicopterele produse de JSC Rosoboronexport, precum orice tip de tehnică militară sovietică.
Rușii amintesc că, potrivit legislației internaționale, o țară care dorește să transfere arme către un terț trebuie să ceară autorizație de la statul producător care a vândut tehnica. Agenția rusă a publicat o copie a contractului semnat în 2011 în care se precizează că SUA și-au asumat angajamentul de a transfera aceste elicoptere Armatei afgane și doar această țară are dreptul de a le revinde, abia după ce va obține permisiunea Federației Ruse.
Desigur, Moscova nu precizează că în ceea ce privește dreptul internațional, Federația Rusă a călcat în picioare toate tratatele în momentul în care a invadat și anexat părți din Ucraina.
Rușii au încălcat cel puțin două tratate semnate direct cu Ucraina. E vorba de Memorandumul de la Budapesta (1994), semnat de Ucraina, Statele Unite, Marea Britanie și Federația Rusă, act ce vorbește despre dezarmarea nucleară a Ucrainei şi garantarea securităţii independenței şi integrităţii sale teritoriale. Practic, prin acest tratat, Ucraina a renunțat la armele nucleare sovietice de pe teritoriul său care au fost transferate către Federația Rusă.
Mai mult, în 1997, Federația Rusă și Ucraina au semnat un Tratat de prietenie și cooperare bilaterală, act prin care Moscova recunoștea integritatea teritorială a Ucrainei, inclusiv Peninsula Crimeea anexată ilegal în 2014.