Americanii, chemați din toamnă să se vaccineze din nou împotriva Covid-19. Erix și Fornax, noile tulpini ale virusului

Americanii, chemați din toamnă să se vaccineze din nou împotriva Covid-19. Erix și Fornax, noile tulpini ale virusului

Un oficial de la Casa Albă a declarat că administraţia Biden vrea să îi îndemne pe toţi americanii să mai facă un vaccin împotriva coronavirusului în această toamnă, pentru a contracara un nou val de infecţii, potrivit Reuters.

vaccin covid jpg

Oficialul a precizat că, deşi Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor raportează o creştere a numărului de infecţii şi de internări în spitale din cauza virusului, nivelul general rămâne scăzut.

Joi, Moderna (MRNA.O) a anunţat că datele iniţiale au arătat că vaccinul său actualizat COVID-19 este eficient împotriva subvariantelor „Eris” şi „Fornax” la om.

Moderna şi alţi producători de vaccinuri împotriva COVID-19, Novavax (NVAX.O), Pfizer (PFE.N) şi partenerul german BioNTech SE (22UAy.DE) au creat versiuni ale vaccinurilor lor care vizează subvarianta XBB.1.5.

În aşteptarea aprobării din partea autorităţilor de reglementare în domeniul sănătăţii din Statele Unite şi Europa, companiile se aşteaptă ca vaccinurile actualizate să fie disponibile în următoarele săptămâni pentru sezonul de vaccinare de toamnă.

„Îi vom încuraja pe toţi americanii să îşi facă aceste vaccinuri de rapel, pe lângă vaccinurile împotriva gripei şi a RSV”, a declarat oficialul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

3 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

4 China se pregătește de război, primele dovezi clare

5 Răsturnare de situație / Pe cine ar vota românii la prezidențiale. Am putea avea doi suveraniști în turul secund