Amenzi pentru 15 persoane care jucau poker, printre care şi un bărbat care trebuia să stea în carantină
Poliţişti de la Secţia 20 au depistat, sâmbătă noaptea, 15 persoane care jucau neautorizat poker într-o locuinţă din sectorul 6, printre participanţi aflându-se şi un bărbat care trebuia să stea în carantină la domiciliu.
"În noaptea de 20/21.02.2020, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 20 Poliţie, exploatând cu operativitate o informaţie, au depistat într-o locuinţă din sectorul 6 un număr de 15 persoane care jucau jocuri de noroc neautorizate, respectiv poker. În urma verificărilor persoanelor prezente, s-a stabilit că între participanţi se află şi un bărbat ce figura carantinat la domiciliu, acesta nerespectând măsura", se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.
Cele 15 persoane au fost amendate conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi Legii nr 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire, valoarea sancţiunilor contravenţionale ridicându-se la 71.250 lei.
De asemenea, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. AGERPRES