Ameninţarea nucleară a lui Putin, legată de eşecurile Moscovei în Ucraina (Berlin)

Ameninţarea nucleară a lui Putin, legată de eşecurile Moscovei în Ucraina (Berlin)

Plasarea în stare de alertă a forţelor nucleare ruse de către preşedintele rus Vladimir Putin mărturiseşte de fapt că ofensiva sa în Ucraina nu decurge atât de bine pe cât sperase, a apreciat duminică seara ministrul german al apărării, citat de AFP.

Cu acest anunţ, şeful statului rus "merge mai departe şi avem impresia că aceasta are de a face de asemenea cu faptul că, în megalomania sa, invadarea rapidă a Ucrainei a fost oprită prin acţiunile curajoase şi hotărâte ale Ucrainei", a declarat Christine Lambrecht într-o intervenţie la postul public al televiziunii germane ZDF.

Preşedintele rus a declarat duminică că a ordonat "plasarea forţelor de descurajare ale armatei ruse în regim special de alertă de luptă", declanşând cele mai vehemente proteste din partea Occidentului.

"Am face mai bine să-l luăm mult mai în serios pe Putin şi declaraţiile sale şi să nu le subestimăm", a afirmat ministrul german al apărării, lansând un apel la o "vigilenţă sporită".AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda