AmCham: Educaţia poate şi trebuie să continue prin intermediul tehnologiei
AmCham Romania face apel la susţinerea cu prioritate a sistemului educaţional, afectat de întreruperea impusă de criza COVID-19, prin concentrarea eforturilor guvernamentale pe măsuri care să asigure continuitatea procesului de educaţie chiar şi într-un astfel de context, inclusiv pentru elevii din medii defavorizate.
Potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES, educaţia este în situaţia de a face faţă "nevoii stringente" de a asigura continuitatea procesului educativ pe toate palierele prin intermediul instrumentelor digitale şi, în acelaşi timp, de a face trecerea spre un model de educaţie adaptat cerinţelor societăţii şi economiei digitale.
"Credem că deschiderea actuală pentru utilizarea soluţiilor digitale din partea tuturor participanţilor la sistemul de educaţie - profesori, elevi, părinţi - creează premizele favorabile pentru integrarea tehnologiei ca şi componentă permanentă a procesului de educaţie. Dincolo de depăşirea crizei actuale, pe termen mediu şi lung dezvoltarea competenţelor digitale va capacita profesorii şi elevii să se adapteze transformării digitale şi va atenua impactul unor crize viitoare asupra continuităţii şi calităţii educaţiei" a declarat Ionuţ Simion, Preşedintele AmCham Romania.
Conform propunerilor înaintate de AmCham Romania, în acest sens, este nevoie în primul rând de crearea unui grup de lucru format din Ministerul Educaţiei şi reprezentanţi ai mediului de afaceri şi specialişti în tehnologie şi comunicaţii care să identifice şi să recomande spre utilizare tehnologii diverse, comunicare prin internet, terminale si sisteme digitale de comunicare disponibile gratuit pentru adaptarea şi flexibilizarea procesului educaţional.
Potrivit reprezentanţilor AmCham România, această colaborare se va dovedi benefică dincolo de criza prezentă, întrucât va facilita generarea de conţinut educational prin mijloace digitale şi de instrumente de învăţare de care este nevoie în mod permanent în Romania, în special în mediile dezavantajate economic.
Totodată, AmCham România propune de asemenea implicarea activă a Ministerului Educaţiei şi Cercetării în atragerea finanţării din fondurile europene oferite României ca parte a pachetului de sprijin pentru gestionarea efectelor crizei COVID-19.
"Aceste demersuri trebuie să acorde o atenţie prioritară elevilor din comunităţile defavorizate care nu pot beneficia de soluţiile digitale de tip "şcoala online", din cauza lipsei echipamentelor şi/sau a infrastructurii necesare, pentru a evita deconectarea copiiilor de la procesul educaţional şi, în cel mai pesimist scenariu, abandonul şcolar", se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii AmCham România susţin că operaţionalizarea şi monitorizarea programului Euro 200 pentru a servi nevoilor create de criza sanitară, în sprijinul elevilor şi studenţilor cu posibilităţi financiare reduse este una dintre măsurile care pot sprijini acest obiectiv.
"AmCham România susţine elaborarea în regim de urgenţă şi comunicarea către elevi, studenţi, profesori şi educatori a unui pachet consistent şi omogen de soluţii care să asigure continuitatea procesului educaţional şi să excludă posibilitatea îngheţării anului şcolar, precum: instruirea cadrelor didactice prin webinarii extinse la nivelul învăţământului preuniversitar şi superior pentru folosirea instrumentelor online de lucru cu elevii şi studenţii, relaxarea curiculei aferente ultimelor două luni de an şcolar şi decalarea examenelor de finalizarea a studiilor", se menţionează în comunicat.
Totodată, reprezentanţii AmCham România reiterează disponibilitatea membrilor de a sprijini Ministerul Educaţiei şi Cercetării în elaborarea unor politici publice sustenabile în domeniul educaţiei.
Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) este de peste 25 de ani între cele mai reprezentative asociaţii ale comunităţii de afaceri din România, fiind recunoscută drept un promotor al dialogului public-privat pe teme ce privesc mediul de afaceri, politicile publice cu impact asupra economiei, competitivitatea României sau dinamica relaţiilor comerciale între SUA şi România.AGERPRES