AmCham: Această cascadă de ordonanţe de urgenţă induce o lipsă de predictibilitate şi decredibilizează procesul de reglementare
Modificările concomitente, prin ordonanţe de urgenţă, ale legislaţiei în multiple sectoare strategice pentru economie se realizează într-un ritm nejustificat de alert care nu permite parcurgerea tuturor paşilor necesari pentru a asigura predictibiltatea, transparenţa şi evaluarea impactului economic şi societal al măsurilor adoptate, avertizează Camera de Comerţ Americană în România (AmCham), într-un comunicat remis vineri AGERPRES.
"AmCham România transmite un semnal de alarmă cu privire la degradarea accelerată a calităţii politicilor publice, reglementării şi guvernanţei în România. Ne confruntăm cu modificări concomitente, prin ordonanţe de urgenţă, ale legislaţiei în multiple sectoare strategice pentru economie, într-un ritm nejustificat de alert care nu permite parcurgerea tuturor paşilor necesari pentru a asigura predictibiltatea, transparenţa şi evaluarea impactului economic şi societal al măsurilor adoptate. O astfel de abordare a transformat Programul Naţional de Reformă într-un document desuet în stabilirea priorităţilor de reformă la nivel naţional iar rezultatele proiectelor cu Banca Mondială care vizau restructurarea mecanismelor de implementare a reformelor în cadrul funcţiei centrale a guvernului este dat uitării", subliniază sursa citată.
Potrivit AmCham, în timp ce mediul de afaceri solicită abrogarea Ordonanţei 114/ 2018, privind măsuri fiscal bugetare, Guvernul anunţă noi proiecte legislative cu implicaţii pe scară largă în economie, adâncind nesiguranţa şi riscul ca România să fie vulnerabilă într-un context economic global, regional şi naţional caracterizat de tensiuni şi un ciclu economic ajuns la maturitate.
În context, investitorii americani amintesc proiectul de OUG iniţiat de ANPC, care impune amenzi de până la 4% din cifra de afaceri a operatorilor economici şi transferul de atribuţii de la ANAF la CNSP (Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză), pe care îl consideră "inexplicabil". De asemenea, companiile membre AmCham acuză presiuni asupra unor instituţii independente precum Consiliul Concurenţei prin impunerea unui calendar nerealist de finalizare a investigaţiilor sau a atacurilor sistematice la Banca Naţională a României.
"Cascada de ordonanţe de urgenţă din care lipseşte urgenţa, care deviează de la normele legale, de la abordarea Europeană privind mai bună reglementare, de la cea privind impactul noilor reglementări asupra IMM sau cea privind Studiul de Impact al noilor reglementări (Regulatory Impact Assessment) este uneori agresivă, induce o lipsă de predictibilitate la nivelul economiei în ansamblul său, decredibilizează procesul de reglementare, pune sub semnul întrebării motivele din spatele acestor măsuri adoptate în ciuda semnalelor negative repetate din partea celor vizaţi şi îndepărtează România de angajamentele asumate în cadrul structurii europene. Ironic, toate aceste evoluţii tocmai în perioada în care România beneficiază de cea mai sporită atenţie din partea statelor membre şi instituţiilor europene, cea în care deţinem Preşedinţia rotativă a Consiliului UE. AmCham România atrage atenţia asupra preţului mare pe care România îl plăteşte în termeni de imagine de ţară şi credibilitate în rândul investitorilor, construite în timp, cu eforturi susţinute şi foarte greu de redobândit odată pierdute. Între timp, românii care aleg să rămână încă în ţară au început să deconteze nota de plată pentru OUG 114/ 2018 şi companiile renunţă la planurile de investiţii si extindere în favoarea altor pieţe. Solicităm revenirea la un proces de reglementare transparent şi constructiv, care să urmărească obiective de dezvoltare pe termen lung şi nu interese partizane de moment", subliniază comunicatul citat.
AmCham consideră, pe de altă parte, că ritmul normal de pregătire, consultare publică şi aprobare de către Parlament a Proiectului Bugetului de Stat pentru 2019 este denaturat iar abordarea împiedică o dezbatere publică de calitate cu privire la cel mai important instrument de politică publică privind alocarea resurselor pentru anul în curs.
"În aceeaşi notă se încadrează şi denaturarea ritmului normal de pregătire, consultare publică şi aprobare de către Parlament a Proiectului Bugetului de Stat pentru 2019. Această abordare decuplată de practica obişnuită precum şi de calendarul de prevăzut de Legea Finanţelor Publice pentru adoptarea bugetului de stat ne privează de oportunitatea de a avea o dezbatere publică de calitate cu privire la cel mai important instrument de politică publică privind alocarea resurselor pentru anul în curs precum si de o reflecţie de calitate cu privire la modul de alocare a resurselor publice în cadrul Parlamentului", precizează sursa citată. AGERPRES