Într-un discurs prilejuit de aniversarea a 350 de ani de la naşterea ţarului Petru cel Mare, Vladimir Putin şi-a detaliat viziunea sa imperială făcând paralele directe cu propriile sale politici expansioniste din prezent.

În cursul Războiului Nordic (1700-1721), a argumentat Putin, teritoriile luate de la Suedia erau de fapt istoric ruseşti, astfel că Petru cel Mare doar le-a luat înapoi, returnându-le proprietarilor de drept.

„Din câte se pare, şi noi avem azi responsabilitatea de a da înapoi teritoriu” rusesc, a spus Putin.

Aceste comentarii subliniază obiectivele sale imperiale în Ucraina, după ce ani de zile a deplâns în declaraţii asemănătoare căderea Imperiului Rus şi a pus la îndoială legitimitatea statului ucrainean. Totodată, Putin a acuzat în repetate rânduri Ucraina că a ocupat pământurile strămoşeşti ale Rusiei, în timp ce a criticat bolşevicii timpurii că au împărţit prost graniţele fostelor republice sovietice.

Atitudinea sa imperialistă cu privire la relaţiile ruso-ucrainene a transpărut într-un eseu publicat în iulie 2021 în care a clarificat presupusa „unitate istorică” a celor două naţiuni: „Sunt încrezător că adevărata suveranitate a Ucrainei nu e posibilă decât alături de Rusia, căci suntem un singur popor”.

„Obsesia dictatorului rus pentru Ucraina” este reflecţia unui puternic resentiment legat de destrămarea URSS, însă această nostalgie nu priveşte ideologia, ci dezintegrarea Imperiului ca respingere a „Rusiei istorice”. În acest sens, Putin argumenta despre cum ruptura din 1991 a lăsat „zeci de milioane de compatrioţi” în afara graniţelor Federaţiei Ruse.

„În calitate de fostă republică sovietică cu cele mai profunde legături cu Rusia şi cea mai mate populaţie etnic rusă, Ucraina independentă a ajuns să întruchipeze acest sentiment al injustiţiei de natură istorică”, scrie Peter Dickinson.

Actuala campanie de cucerire a început de fapt în urmă cu opt ani cu încorporarea Crimeei pe care Putin a luat-o într-o operaţiune militară-fulger, ca apoi să încerce să rupă Ucraina instigând rebeliuni în sudul şi estul ţării, dar eşuând în faţa unei rezistenţe mai acerbe decât anticipa din partea opoziţiei locale a patrioţilor ucrainenei vorbitori de rusă. Astfel că împuterniciţii lui Putin au rămas în posesia unor mici teritorii din Donbass.

„Controlul asupra Crimeei şi a unei porţiuni din Donbass i-a permis lui Putin să menţină Ucraina destabilizată, însă adevăratul obiectiv a fost mereu restabilirea controlului deplin asupra ţării”. Putin s-a decis să invadeze după ce, eşuând în războiul său hibrid, a simţit că Rusia e în pericol să piardă de tot Ucraina, care aluneca potenţial fără întoarcere din orbita sa.

„Rusia va fi aici pentru vecie. Nu trebuie să se îndoiască nimeni de asta. Nu va exista vreo întoarcere la trecut”, a spus senatorul rus Andrei Turchak, în cursul unei vizite în Hersonul ocupat.

„Această agendă făţiş imperialistă constituie o provocare fără precedent la adresa dreptului internaţional, şi o ameninţare gravă la adresa întregului sistem global de securitate post-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, arată absurditatea apelurilor de a linişti Moscova sau de a accepta un fel de înţelegere negociată care ar evita „ umilirea ” Rusiei. Nu poate exista niciun compromis cu Kremlinul atâta timp cât Putin continuă să nege dreptul Ucrainei la existenţă şi îşi declară intenţia de a anexa întregi regiuni ale ţării.

Dacă Putin nu este învins decisiv în Ucraina, cu siguranţă va merge mai departe în misiunea sa de a „returna” pământurile pierdute ale Rusiei. Lista fostelor posesiuni imperiale ruse care ar putea deveni ţinte este lungă, cuprinzând Finlanda, ţările baltice, Polonia, Belarus, Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi naţiunile din Asia Centrală. Nici potenţiale viitoare atacuri ruseşti asupra ţărilor din Europa Centrală din fostul Pact de la Varşovia nu pot fi pe deplin excluse. Dacă toate astea sună exagerat, este important să ne amintim că aproape nimeni din Ucraina nu a crezut în posibilitatea unei invazii ruse până când nu s-a întâmplat efectiv.