Ambasadorul SUA: România trebuie să rupă cercul influenței politice asupra deciziilor economice
România trebuie să rupă cercul influenței politice asupra deciziilor economice, a declarat, marți, ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, în cadrul conferinței "The Case for Investing in Romania", organizată de Camera de Comerț Americană în România (AmCham România).
"În anul 2016 vor avea loc două serii de alegeri. Acesta ar putea fi și un an hotărâtor pentru România. Fac apel la liderii români să dea un exemplu pentru viitor: să lase la o parte preocupările politice pe termen scurt și să se concentreze asupra binelui țării pe termen lung în adoptarea de legislație nouă sau revizuirea legislației existente; să înceteze să se amestece în administrarea companiilor de stat în scopul obținerii de beneficii politice și să le permită acestora să își desfășoare activitatea în conformitate cu bunele practici de afaceri, astfel încât toți românii să se bucure de efectele benefice", a afirmat ambasadorul SUA.
Potrivit acestuia, pentru ca securitatea, democrația și prosperitatea să se dezvolte pe termen lung, Guvernul și Parlamentul trebuie să continue reformele menite să garanteze dezvoltarea sustenabilă și maturizarea statului de drept.
"Asigurarea și menținerea încrederii investitorilor sunt esențiale pentru atragerea de noi investiții și extinderea celor existente. Pentru ca acest lucru să se realizeze, statul trebuie să se dovedească un partener de încredere pentru toți investitorii, atât în ce privește politicile elaborate, cât și în tratamentul acordat companiilor. Dat fiind faptul că regimul său de reglementare nu este încă unul coerent, bazat pe o viziune pe termen lung, România trebuie să răspundă la această provocare adoptând și punând în aplicare transparent, previzibil și stabil reglementările sale. Îmbunătățirea și angajamentul continuu față de organizarea de consultări cu toți partenerii de dialog ar fi benefice tuturor", a mai spus Klemm. AGERPRES