Ambasadorul SUA a ajuns la București/Primele IMAGINI

Ambasadorul SUA a ajuns la București/Primele IMAGINI

Ambasadorul agreat al SUA în România, Hans Klemm, a ajuns la București în urmă cu puțin timp, potrivit unei fotografii postate pe contul oficial de Twitter al Ambasadei Statelor Unite la București. Klemm a fost întâmpinat la aeroport de Însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson, numărul unu al diplomației americane în ultimul an.

Ambasadorul agreat al Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, îi prezintă, luni, la Palatul Cotroceni, scrisoarea de acreditare preşedintelui Klaus Iohannis, informează Administraţia Prezidenţială, citată de Agerpres. Noul ambasador al Statelor Unite, Hans G. Klemm, a salutat miercuri, în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului organizată la sediul Departamentului de Stat al SUA, eforturile României de a combate fenomenul corupţiei, menţionând „campania hotărâtă” dusă în acest sens şi arătând că Bucureştiul reprezintă un exemplu în acest domeniu, informează un comunicat de presă al Ambasadei României în SUA, scrie BN24.ro.

Ceremonia de depunere a jurământului s-a ţinut în prezenţa secretarului de stat John Kerry, cu participarea ambasadorului desemnat al României în SUA, George Maior.

Klemm a fost atenționat în Senatul american la sfârșitul lunii iulie să aibă grijă de Laura Codruța Kovesi, șefa Direcției Naționale Anticorupție. Președintele Comisiei pentru relaţii de politică externă a Senatului SUA, Ron Johnson, i-a transmis lui Hans Klemm, că dacă va fi confirmat în funcție, așteaptă de la el să se asigure că guvernul României o va sprijini pe „extraordinara Laura Kovesi”.

„Când am fost în România alături de senatorul Murphy am întâlnit-o pe acea femeie incredibil de curajoasă, Laura Kovesi, iar ca ambasador sper că vă veți asigura că va fi sprijinită de guvernul român, a spus Ron Johnson, după ce viitorul ambasador al SUA la București a spus că investitorii americani evită România din cauza corupției.






populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…