Ambasadorul Chinei în SUA: Beijingul nu trimite arme nici Rusiei, nici Ucrainei

Ambasadorul Chinei în SUA: Beijingul nu trimite arme nici Rusiei, nici Ucrainei

Ambasadorul Chinei în SUA, Qin Gang, a declarat că ţara sa nu trimite "arme şi muniţie" nici Rusiei, nici Ucrainei, pe fondul zvonurilor privind un presupus sprijin al Beijingului faţă de invazia rusă, transmite EFE.

"Există multă dezinformare cu privire la sprijinul militar al Chinei pentru Rusia. Dezminţim. Ceea ce trimite China sunt medicamente şi saci de dormit. Nu trimitem nici arme şi nici muniţii niciuneia dintre părţi", a dat asigurări diplomatul chinez într-un interviu acordat duminică postului CBS.

Totodată, Qin Gang a subliniat că ţara sa "este împotriva războiului" şi că va face "tot ceea ce este nevoie pentru a detensiona această criză", cu toate că a refuzat să condamne invazia, notează EFE.

Preşedintele american Joe Biden a avertizat vineri într-o videoconferinţă cu omologul său chinez Xi Jinping cu privire la "consecinţele" la care se expune China dacă oferă "sprijin material" Rusiei în invazia acestei ţări asupra Ucrainei .

Ambasadorul Qin Gang a calificat conversaţia dintre cei doi lideri drept "sinceră, profundă şi constructivă", şi în timpul căreia Xi "a spus foarte clar" că Beijingul "mizează pe pace şi se opune războiului".

Întrebat care este motivul pentru care China nu condamnă deschis invazia, Qin Gang a calificat drept "naivă" convingerea că "condamnările rezolvă problema" şi a pledat pentru "diplomaţie".

Solicitat să răspundă dacă China oferă susţinere financiară Rusiei în invazia acestei ţări împotriva Ucrainei, Qin Gang s-a limitat să spună că ambele ţări menţin "o cooperare comercială, economică, financiară şi energetică normală".

Totodată, diplomatul chinez a apreciat că "relaţia de încredere" dintre Rusia şi China pune Beijingul într-o "poziţie unică pentru a putea media" în soluţionarea conflictului.

"China este parte a soluţiei, nu parte a problemei", a insistat el. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!