Ambasadorul Arabiei Saudite: Românii pot obţine vize turistice, cu intrări multiple, pe un an

Ambasadorul Arabiei Saudite: Românii pot obţine vize turistice, cu intrări multiple, pe un an

Românii pot obţine vize turistice cu intrări multiple în Arabia Saudită, care au valabilitatea de un an, a declarat, vineri, ambasadorul acestei ţări, Abdulaziz M. Al Aifan.

Diplomatul a explicat că ţara noastră este una dintre cele 38 europene, din totalul de 49, incluse în prima fază de deschidere a Regatului Arabiei Saudite către turism.

Arabia Saudită a anunţat vineri că va începe să elibereze, pentru prima dată, vize turistice, în cadrul demersurilor de a-şi diversifica sursele de venit, în prezent total dependent de petrol, potrivit AFP şi DPA.

Unul din scopurile acestui demers, a spus Abdulaziz M. Al Aifan, este ca ţara să depindă în măsură mai mică de resursele de petrol. Totodată, ţinta este ca în 2030 turismul să reprezinte 10 la sută din Produsul Intern Brut al Arabiei Saudite.

"Poate fi obţinută o viză pentru un an, cu intrări multiple, pentru a descoperi locurile din ţara noastră care fac parte din patrimoniul (UNESCO), locurile cu tradiţie din Arabia Saudită", a explicat ambasadorul. El a adăugat că locurile sfinte Mecca şi Medina au regim special. "Mecca şi Medina sunt singura restricţie, dar (turiştii - n.r.) pot merge oriunde", a afirmat el.

Potrivit ambasadorului, în noul context, răspunsul pentru cei ce solicită viză din ţările incluse în program poate veni în maxim o oră, după ce este completat un formular online, procesarea la ambasadă fiind estimată la maxim două zile. Taxa de viză este de aproximativ 120 de dolari americani.

Printre atracţiile turistice prezentate de Ambasada Regatului Arabiei Saudite se numără cele cinci situri incluse în Patrimoniul UNESCO, Coasta Mării Roşii şi deşertul Rub Al-Khali. AGERPRES/(A, AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”