Ambasadorul Andrew Noble: 1989 nu este încă istorie; căderea comunismului trebuie sărbătorită
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, a afirmat, miercuri, că evenimentele din 1989 - 1991 sunt ''încă vii'', nu sunt parte a unei istorii complete, în contextul în care unele aspecte sunt discutate în instanţele din România, el precizând că în fiecare zi ar trebui sărbătorită căderea comunismului.
"Când ne-am gândit cum să marcăm aniversarea a 30 de ani de la căderea comunismului am fost conştienţi de numărul factorilor pe care să-i luăm în calcul, unul este legat de faptul că evenimentele din 1989 - 1991 sunt încă vii, nu sunt încă parte a unei istorii complete, unde chestiuni sunt discutate în instanţele din România, deci încă nu sunt istorie. (...) Pentru că 1989 nu este încă istorie este dificil de prezentat în şcoli, este încă un moment controversat. (...) Noi, în Marea Britanie, celebrăm alături de voi, deoarece căderea comunismului a fost unul dintre lucruri care părea că nu va fi atins. Erau anumite lucruri în lume în anii 1960, 1970, 1980 şi unul dintre acestea era că Zidul Berlinului era acolo pentru totdeauna, că Uniunea Sovietică era acolo pentru totdeauna şi că acele constrângeri politico-economice ale aspectelor vieţii erau, de asemenea, acolo pentru totdeauna, însă am ştiut că există o dorinţă pentru democraţie, pentru pace socială şi pentru sfârşitul represiunii şi asta s-a întâmplat în 1989 şi pot spune că este ceva ce încă trebuie celebrat", a spus ambasadorul britanic, la conferinţa "#30YearsOfFreedom".
El a subliniat importanţa sărbătoririi căderii comunismului.
"Căderea comunismului a început pe 16 decembrie 1898 în Timişoara (...). Este un fapt ce trebuie celebrat. Cred că România s-a surprins, fiind capabilă să (...) schimbe regimul şi această putere a oamenilor obişnuiţi mi se pare că este un lucru care trebuie celebrat nu doar la fiecare 30 de ani, ci în fiecare an, de fapt ar trebui să fim conştienţi de acest lucru în fiecare zi şi să ne amintim de importanţa cetăţenilor în drumul României", a arătat Andrew Noble.
Acesta a prezentat fotografii din colecţia sa personală realizate între anii 1983 şi 1986 în Bucureşti. Ambasadorul britanic a povestit cum a fost pentru el România comunistă.
"Am ajuns pe 16 decembrie 1983. Iarna nu este cea mai bună perioadă ca să ai cele mai pozitive impresii în orice loc. Primele mele impresii aici nu au fost foarte pozitive. (...) Sentimentul dominant pentru mine nu era legat de lipsa mâncării - nu se găsea mâncare în magazine -, nu era infrastructura slabă, (...) ci ideea ameninţării. (...) Pentru toţi exista acea teamă pentru tot ceea ce făceam fără să fim lăsaţi să gândim. Pentru mine cel mai rău în România comunistă a fost ceea ce s-a produs asupra oamenilor şi a interacţiunii dintre ei", a spus ambasadorul, care a arătat că de la venirea sa în România a avut prima conversaţie normală cu un român în 1986, deoarece era suspicios fiind o "ţintă" pentru Securitate.
Printre fotografiile prezentate s-a numărat una care înfăţişa mutarea bisericii Mihai Bravu pentru construirea Casei Poporului.
Reprezentanţi ai 32 de şcoli din România au fost prezenţi la eveniment. Câteva şcoli au prezentat filme scurte despre Revoluţia din 1989.
La evenimentul organizat de Ambasada Marii Britanii, British Council şi Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, printre cei care au participat s-au numărat criticul de film Irina Margareta Nistor, profesorul universitar Bogdan Murgescu, directorul Teatrului Naţional Bucureşti, Ion Caramitru. AGERPRES