Ambasadoarea Chinei: Vaporul prieteniei noastre a înfruntat vântul şi valul şi merge neted înainte

Ambasadoarea Chinei: Vaporul prieteniei noastre a înfruntat vântul şi valul şi merge neted înainte

Ambasadoarea Chinei la Bucureşti, Huo Yuzhen, a declarat, marţi, la recepţia oferită cu ocazia Zilei Naţionale a Chinei şi a împlinirii a 65 de ani de relaţii diplomatice bilaterale, că vaporul prieteniei româno-chineze a înfruntat vântul şi valurile şi merge neted înainte.

Evenimentul a avut loc, marţi după-amiază, la sediul Ambasadei din Bucureşti, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a miniştrilor Liviu Dragnea , Gabriel Oprea , Ioana Petrescu, Doina Pană, Constantin Niţă , Titus Corlăţean , Darius Vâlcov, Rovana Plumb , Aurelia Cristea , Bogdan Stanoevici. De asemenea, la eveniment au fost prezenţi mai mulţi parlamentari PSD, printre care Ilie Sârbu şi Gabriela Firea, precum şi preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu.

Ministrul Rovana Plumb i-a oferit ambasadoarei un buchet de flori. La începutul evenimentului, cei prezenţi au participat la lansarea unei emisiuni filatelice ilustrate cu Marele Zid Chinezesc şi Coloana Infinită.

În discursul rostit la recepţie, Huo Yuzhen a declarat că poporul chinez este iubitor de pace şi a amintit că, la începutul acestui an, China şi UE au creat creat de parteneriat.

"În ultimul an, atât între premierul Li Xeqiang şi prim-ministrul Victor Ponta, cât şi între vicepremierii celor două ţări s-au întreprins vizite reciproce. Schimburile dintre forurile legislative ale celor două ţări sunt frecvente, iar cooperarea locală este plină de vitalitate. În prima jumătate a anului, valoarea schimburilor comerciale bilaterale a ajuns la 2,3 miliarde de dolari, crescând cu 25,3%. China a devenit cel mai mare partener comercial al României din Asia , pe locul doi ca ţară din afara UE. Schimburile în domeniul ştiinţific, educaţional, interuman sunt în creştere, promovând energic înţelegerea şi prietenia între popoarele celor două ţări. Prietenia dintre popoare serveşte drept cheie a relaţiilor bune dintre state. Dezvoltarea netedă a relaţiilor chino-române se bucură de susţinerea permanentă şi puternică a fiecăruia dintre dvs", a spus ambasadoarea Chinei.

Ea a amintit că "România este printre primele ţări care au stabilit relaţii diplomatice cu China Nouă".

"După 65 de ani, oricât de mari schimbări au avut loc pe scena internaţională, vaporul prieteniei româno-chineze a înfruntat vântul şi valurile şi merge neted înainte. Ambele ţări se susţin reciproc în domeniul politic, în domeniul economico-comercial şi interuman, realizându-se progrese, mai ales de anul acesta, odată cu adâncirea neîntreruptă a cooperării dintre China şi ţările Europei Centrale şi de Est", a spus Huo Yuzhen.

Ea a subliniat că ţara ei "îmbunătăţeşte neîntrerupt traiul oamenilor şi întăreşte construcţia socială a educaţiei, sănătăţii, mediului şi culturii".

"Întregul popor se străduieşte să realizeze cele două obiective centenare, depunând eforturi pentru a atinge prosperitatea naţională şi revitalizarea naţiunii, pentru a împlini marea renaştere a naţiunii chineze, «visul chinez». În viitorii cinci ani, China e aşteptată să importe mărfuri în valoare de zece mii de miliarde de dolari. China de astăzi a rezolvat problema îmbrăcăminţii şi a hranei pentru o cincime din populaţia globului, reuşind transformarea de la o ţară agricolă înapoiată la o ţară «de mare fabricaţie» în lume, de la o ţară cu un venit mediu la o ţară cu un venit mediu şi ridicat", a mai spus Huo Yuzhen.

Ea a mai spus că PIB-ul Chinei a ajuns la 9.180 miliarde de dolari.

După discursuri, premierul Victor Ponta a discutat un timp cu ambasadorul Chinei.

 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…